S-a redeschis firul II între stațiile Leu și Malu Mare. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunță că traficul feroviar a fost redeschis în această seară și pe firul II între stațiile Leu și Malu Mare, odată cu finalizarea lucrărilor de reparații la suprastructura căii.
Potrivit CFR SA, au fost finalizate lucrările de reparații la suprastructura căii pe firul II, între stațiile Leu și Malu Mare, inclusiv pe liniile 1 și 2 din stația Leu, iar circulația feroviară se desfășoară, începând cu ora 18:45, în condiții normale de trafic, cu tracțiune electrică.
Reamintim faptul că, firul I a fost redeschis circulației în data de 19 ianuarie, odată cu finalizarea amplelor intervenții desfășurate de personalul de specialitate al SRCF Craiova, după deraiarea din data de 16 ianuarie, a 9 vagoane și răsturnarea altor 2, din compunerea unui tren privat de marfă.
Pentru restabilirea traficului în condiții normale și pe firul II, au fost executate lucrări de refacere a suprastructurii căii, care au constat în montarea șinei, a traverselor și aparatelor de cale, precum și înlocuirea stâlpului LC, pentru repunerea sub tensiune a firului de contact, și aducerea liniei în parametrii normali. Evenimentul feroviar produs la data de 16 ianuarie 2024 este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, autoritatea care va stabili cauzele producerii deraierii.