luni, mai 12, 2025
15.6 C
Craiova

(VIDEO) Stomatolog din Craiova, reținut de polițiști pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals

Un medic stomatolog din Craiova a fost reținut de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. 

Potrivit IPJ Dolj, în data de 22 mai poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, o femeie, de 33 de ani, din municipiul Craiova.

La data de 22 martie, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, polițiștii au efectuat şase percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova şi comuna Radovan, atât la domiciliul unor cadre medicale, cât și la sediul cabinetelor medicale în care aceștia asigură asistență medicală de specialitate. În urma percheziţiilor, au fost identificate și ridicate înscrisuri şi medii de stocare, ce constituie mijloce de probă.

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada mai 2022 – februarie 2023, femeia de 33 de ani, în calitate de medic stomatolog, prin completarea și depunerea unor înscrisuri nereale, ar fi indus și mențiunt în eroare reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând și decontând servicii medicale stomatologice fictive acordate unor pacienţi, inclusiv minori, fapt ce ar fi avut ca urmare obținerea unui folos patrimonial injust.

Stomatolog din Craiova, reținut. Prejudiciu de aproape 100.000 de lei

Conform polițiștilor, prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.000 lei. În baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Un fost jucător al Universității Craiova, titular în echipa eventului din 1991, în comă la spital!

Un fost jucător al Universității Craiova, titular în echipa care a obținut eventul campionat - cupă în 1991, se...

Mai multe articole din aceeasi categorie