Direcția Națională Anticorupție (DNA) a lucrat mai intens și mai bine în anul care tocmai s-a încheiat, a spus procurorul-șef al instituției, Marius Voineag, luni, 26 februarie 2024, la prezentarea rezultatelor obținute de către procurorii anticorupție în 2023.
Accentul s-a pus pe faptele de mare corupție, a crescut cu 450% efectivitatea sechestrelor pe bunuri individualizate, instituția a devenit mai suplă prin desființarea funcțiilor de șef-birou, s-a înnoit echipa, s-a creat un nou serviciu, iar procurorii și-au redobândit curajul, a subliniat Voineag.
Șeful DNA, Marius Voineag: „Tema corupției este încă în prim plan“
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție Marius Voineag a prezentat, luni, 26 februarie 2024, bilanțul activității instituției pe care o conduce de mai puțin de un an, evenimentul fiind găzduit de Banca Națională a României. Voineag și-a început discursul subliniind că „tema corupției este încă în prim plan datorită impactului pe care acest fenomen îl are asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor”, iar „costurile corupției rămân inacceptabil de mari pentru societatea românească”.
Cuvântul care definește activitatea desfășurată de DNA în 2023 este „încredere” a spus Voineag, în acest context vorbind de „curajul redescoperit” al procurorilor.
„Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să sintetizeze activitatea Direcției Naționale Anticorupție din ultimul an, acesta ar fi «încredere». Mă refer atât la încrederea celor care lucrează în cadrul instituției, încredere care se vede în curajul redescoperit de a investiga cazuri de mare corupție, cât și la „încrederea” cetățenilor de a veni cu sesizări către noi. Mă refer inclusiv la încrederea partenerilor noștri instituționali, de care ne-am bucurat și pe parcursul acestui an intens și care este pe deplin probată de prezența domniilor voastre astăzi la acest eveniment, în calitate de reprezentanți ai acestor instituții”, a spus Voineag.
Anul 2023 a fost unul de „adaptare a instituției la noile realități ale societății”
Anul 2023 a fost unul de tranziție și de „adaptare a instituției la noile realități ale societății”, potrivit șefului DNA. A avut loc „un upgrade și un update, nu doar din perspectiva noii echipe manageriale, ci și din punct de vedere al culturii organizaționale”, a spus procurorul-șef al DNA, totul ducând „la o creștere a eficienței instituției și la un efect descurajant, prin recuperarea produsului infracțional, în rândul celor care ar putea fi vizați de DNA“.
Este însă loc de o și mai mare creștere a eficienței în investigarea faptelor de corupție la nivel înalt, a mai spus Voineag, unul dintre obiective fiind dezvoltarea investigațiilor financiare astfel încât să poată fi indisponibilizate produsul infracțiunii și bunurile transferate terților ori echivalentul acestora. Procurorii DNA urmăresc de asemenea să reducă intervalul de timp până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și să utilizeze procedura abreviată a acordului de recunoaștere a vinovăției.
Mai mulți inculpați trimiși în judecată, mai puține restituiri de dosare
Procurorul-șef a prezentat și cifrele pentru anul 2023. DNA a încadrat 29 noi procurori în 2023, iar la începutul acestui an au fost validați alți 23.Au fost trimiși în judecată 651 de inculpați, crescând semnificativ numărul inculpaților trimiși în judecată față de care au fost luate măsuri preventive privative de libertate (43 inculpați în anul 2023, față de 22 inculpați în anul 2022), creșterea fiind de 95,45%, a subliniat Marius Voineag.
„Din punct de vedere al asigurării efectului descurajant prin recuperarea produsului infracțional, în anul 2023 am înregistrat o creștere semnificativă, de peste 450% cu privire la efectivitatea sechestrelor pe bunuri individualizate, aspect care confirmă utilitatea dezvoltării unei structuri dedicate investigațiilor financiare”, a spus procurorul-șef. A crescut și numărul dosarelor soluționate, de la 2.087 în anul 2022, la 2.259 anul trecut.
Numărul de percheziții domiciliare a crescut de la 847 în 2022, la 1.257 în 2023, „ceea ce indică un volum de activitate operativă în creștere, activități ale căror rezultate se vor vedea în viitorul apropiat”. Calitatea activității lucrătorilor DNA poate fi evaluată urmărindu-se două dimensiuni, a subliniat Voineag: cazurile declanșate și cazurile finalizate.
„Pentru cazurile declanșate se poate observa o revigorare a accentului pe cazuri de mare corupție, iar în privința celor finalizate am înregistrat o creștere la indicatorii de calitate, atât din scăderea semnificativă a numărului de restituiri, în ceea ce privește persoanele față de care s-a dispus restituirea, cât și din reducerea numărului de achitări definitive prin raportare la numărul inculpaților judecați în anul de referință”, a spus șeful instituției, rezumând: „DNA a lucrat mai bine și mai intens în anul care tocmai s-a încheiat”.
Șeful DNA, Marius Voineag: „Vom continua să țintim cazurile de mare corupție și domeniile prioritare”
Tot în 2023, în cadrul DNA a fost creat Serviciul de tehnologii și metode emergente și au fost desființate toate funcțiile de șef-birou din cadrul Structurii centrale, „pentru a reveni la o formă agilă de organizare”, a precizat Voineag.
„Pe partea de cooperare ne mândrim cu faptul că am fost și suntem implicați în mod activ în procesul de aderare al României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). De asemenea, ne-am stabilit un obiectiv de a deveni un Hub Regional în materie de expertiză anticorupție, iar în acest sens, un prim pas a fost făcut în luna decembrie, prin vizita noastră în Republica Moldova, urmând ca în luna martie a acestui an, un grup de procurori anticorupție din Republica Moldova să participe la un schimb de bune practici cu procurori din cadrul DNA”, a adăugat șeful structurii anticorupție.
Marius Voineag, despre ce va fi în 2024
Cât despre activitatea din acest an, Marius Voineag a precizat că este conștient că este un an electoral și că „orice facem poate să fie interpretat”, ceea ce nu-i va împiedica pe procurori să țintească în continuare cazurile de mare corupție.
„În privința activității de anul acesta, trebuie să precizez că suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse sau discuții, dar vă asigur că Direcția Națională Anticorupție va continua să aibă aceeași determinare pentru combaterea fenomenului corupției. În acest an și mai ales în anul următor, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale. Vom continua să țintim creșterea capacității instituționale și cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce privește motivarea, eficientizarea, formarea și perfecționarea. În activitatea operativă, vom continua să țintim cazurile de mare corupție și domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieții cetățenilor”, a mai spus procurorul-șef al DNA.