joi, ianuarie 23, 2025
5.6 C
Craiova

Dezastru în Olt la simularea BAC-ului! Mai puţin de 40 la suta dintre liceenii de clasa a XII-a au reuşit să ia notă de trecere!

Dacă ar susține astăzi examenul de Bacalaureat, mai mult de jumătate din elevii olteni nu ar reuși să îl treacă. Rezultatele obținute la ultima simulare sunt îngrijorătoare, spun reprezentanții învățământului. Șefii Inspectoratului Școlar au pus deja la punct un plan de măsuri, în speranța că vor reuși să schimbe situația, pe ultima sută de metri.

A fost dezastru la simularea examenului de Bacalaureat, în județul Olt. 38,88% este procentul de promovare înregistrat de elevii de clasa a XII, cei care, în mai puțin de trei luni, vor susține examenul adevărat. Inspectoratul Școlar a stabilit deja o strategie, pentru îmbunătățirea rezultatelor viitoare.

„Rezultatele înregistrate la simulări nu sunt îmbucurătoare. Urmează o ședință de analiză cu directorii. Vrem să discutăm, punctual, ce s-a intamplat la fiecare școală în parte. Nu ştiu ce se întâmplă, dar probabil că la bacalaureat şi la examenul de Evaluare Naţională se mobilizează mult mai bine. Măsurile concrete vor consta în plan de intervenţie personalizat, acolo unde situaţia se impune, acolo unde notele au fost de 2, de 3, de 4”, a spus Florica Grecu, inspectorul general adjunct al ISJ Olt.

În planul de măsuri, reprezentanții Inspectoratului Școlar vor să includă și întâlniri cu părinții.

„În anumite şcoli unde promovabilitatea este foarte mică, îi vom chema la şedinţe şi pe părinţi, să vedem dacă dânşii ştiu situaţia şi să recuperăm ce se mai poate recupera pentru examenul de Bacalaureat. Elevii nu tratează cu foarte mare seriozitate aceste simulări. Întotdeauna rezultatele obţinute aici au fost mult mai mici decât la examenul real”, a mai spus Grecu.

La nivel național, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea la BAC, este de 39,55%. Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în Iași (50,2%), Cluj (49,8%) și Galați (48,7%). Cele mai slabe rezultate sunt în Călăraşi (25,6%), Giurgiu (25,2%) şi Ilfov (22%).

Sursa: Olt Tv

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Realizare URIASĂ pentru ROMÂNIA! Țara noastră, centrul sportului ecvestru în 2025 și 2026!

Vești minunate la început de an pentru comunitatea ecvestră și sportul românesc! În 2025, țara noastră va găzdui la...

Mai multe articole din aceeasi categorie