Bine că au trecut alegerile, bine că avem președinte! Bine că se pregătește un guvern! Sigur, guvernul va avea teme grele de rezolvat și sperăm să nu mai vedem în fruntea bucatelor figurile triste și incompetente ale ultimilor ani. Ca să fiu mai explicit – sper ca în noua garnitură să nu intre nici Ciolacu, dar nici Cioloș. Nici Raed Arafat, dar nici Vlad Voiculescu.
Până se vor găsi „salvatorii” guvernamentali, se cuvine să ne uităm puțin la falia care desparte românii de români. Și cred că merită să vedem ce își reproșează – în linii mari, firește – cele două tabere.
Prima, tabăra înfrântă în alegerile prezidențiale, spune că vrea mai puțină influență europeană în deciziile interne din țară. Aceasta ar fi perspectiva suveranistă, nu a spus nimeni să ieșim din UE sau din NATO. Aceeași tabără reclamă influența prea mare a „sistemului” în viața publică. Adică, reclamă faptul că organizarea statului și modul în care funcționează sunt determinate de grupuri de interese (de putere) nelegitime. Aceasta ar fi perspectiva antisistem.
A doua tabără, cea învingătoare, plusează pe intervenția regulilor europene în viața statului român. Cedarea de suveranitate este văzută ca parte a evoluției europene a României. În egală măsură, fără să forțeze distanțarea de SUA, tabăra aceasta își arată rezerva față de noua administrație americană. Și, spre deosebire de suveraniști, care și-ar dori încetarea războiului din Ucraina chiar cu riscul ca vecinii noștri să cedeze din teritorii, fanii UE susțin că războiul se va putea încheia doar dacă Ucraina își recuperează toate teritoriile, inclusiv Crimeea.
Cele două tabere s-ar putea împăca dacă propagandiștii ar renunța la abuzul emoțional constant
Temele care despart cele două tabere nu sunt nici foarte complicate, nici de neînțeles. Suntem membri ai Uniunii Europene, funcționăm în reguli pe care ni le-am asumat. Parcursul legislativ e cunoscut de ani de zile – mai întâi, recomandări, apoi directive și regulamente. Și trebuie să mai spun o dată: nimeni nu a cerut ieșirea României din UE. Dar nici nu am văzut nicăieri o discuție serioasă pe tema cedării de suveranitate…
Diferențele de opinie față de războiul din Ucraina sunt și acestea firești. E un război care se poartă lângă noi, sunt afectate și comunități vechi românești, s-au produs dezechilibre economice etc. Românii sunt îngrijorați, pe bună dreptate, dar faptul că oamenii nu gândesc la fel nu îi face „putiniști” sau „proruși”.
Poziția oficială a României față de războiul din Ucraina e destul de clară, dar stilul de comunicare al fostului președinte nu a acoperit nevoia de explicații. Nu știm câți bani a cheltuit România, nu știm ce s-a întâmplat pe canalul Bâstroe, nu știm cum ies cerealele din Ucraina și cum ajung în Europa etc. Pe scurt, nu știm o grămadă de lucruri pe care autoritățile s-ar fi cuvenit să ni le spună.
Peste acest deficit de comunicare s-a așezat ca o cloșcă peste ouă propaganda. Și de-o parte, și de alta
Peste acest deficit de comunicare s-a așezat ca o cloșcă peste ouă propaganda. Și de-o parte, și de alta. Mesajele au fost construite de profesioniști. Au fost distribuite de „influenceri” (persoane care au foarte mulți fani, nu neapărat persoane competente) și preluate de organizații media. Și toți „actorii” de pe lanțul de comunicare au fost plătiți și, culmea, multe plăți au fost decontate din bani publici în campania electorală.
Altfel spus, ne-am plătit singuri ca să ne facem „trădători șoroșiști” sau, pe partea cealaltă, „trădători putiniști”. Iar partea proastă e că nu vrea nimeni să construiască vreo punte peste prăpastia asta foarte adâncă. Cea mai recentă dovadă este participarea dlui Nicușor Dan la un miting electoral din Polonia, de partea unuia dintre cei doi candidați la prezidențialele de acolo care s-au calificat în turul al doilea. Dacă iese celălalt? Sau, cine știe, poate s-a stabilit deja câștigătorul și în Polonia, după cum ar spune conspiraționiștii?!…
