Parlamentarii europeni şi-au luat la revedere, miercuri seară, într-un mod emoţionant de britanicii care le-au fost până acum colegi, în cadrul unei dezbateri din care nu au lipsit declaraţiile de dragoste, îmbrăţişările şi lacrimile
„Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe”, le-a promis preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen eurodeputaţilor britanici, în cadrul dezbaterii de dinaintea votului. „Ne veţi lipsi”, a dat ea asigurări, potrivit Agerpres. În discursul ei ea l-a citat şi pe scriitorul George Eliot: „Numai în agonia despărţirii privim în profunzimea dragostei”, anunță France Presse.

„Este o slăbire pentru ambele părți”
„Regret că Regatul Unit a ales să fie solitar, în loc să fie solidar. Este, în mod evident, o zi tristă şi gravă. Este o slăbire pentru ambele părţi”, a deplâns negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, care va gestiona acum discuţiile privind viitoarea relaţie cu Londra.
Votul, care a avut loc în jurul orei 18.40 (19.40 ora României), s-a soldat cu aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE cu o majoritate largă – 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri (din 683 de voturi exprimate).
„Cea mai tristă zi din viața mea”
Eurodeputata laburistă Jude Kirton-Darling nu şi-a putut stăpâni lacrimile, potrivit Reuters. „Este probabil cea mai tristă zi din viaţa mea de până acum. Brexit-ul este ceva care atacă chiar fundaţia indentităţii noastre”, a spus Jude Kirton-Darling, care intenţionează să locuiască la Bruxelles alături de soţul ei belgian.
Lidera grupului S&D din PE, spaniola Iratxe Garcia, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile în cadrul unei ceremonii de plecare a deputaţilor laburişti, s-a declarat „devastată” de această despărţire de foştii colegi britanici.
„Este o zi tristă pentru parlamentul nostru”, şi-a exprimat regretul şi David Sassoli, preşedintele PE. „Într-o zi ca asta trebuie să fim încă şi mai uniţi”, a spus el.
Vineri, la miezul nopții, Marea Britanie părăsește UE
Imediat după vot, care a pecetluit plecarea eurodeputaţilor britanici, numeroşi eurodeputaţi şi-au dat mâna în hemiciclu şi au intonat cântecul scoţian de rămas bun „Auld Lang Syne” (Nu este decât la revedere), unii fluturând eşarfe în culorile drapelelor britanic şi european.
Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții.