Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost eliberat, marți, pe prescripție, de Curtea Supremă, printr-o cale extraordinară de atac, arată un comunicat transmis de instituție. Vâlcov nu va ieși însă acum din închisoare, ci în februarie 2026.
Curtea Supremă susține în comunicat faptul că Darius Vâlcov ar urma să plătească un prejudiciu calculat la 6.200.000 lei și că au fost menținute măsurile asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului.
Reamintim că, într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, dovadă de independență a justiției, garanțiile pentru cetățenii obișnuiți, ca și pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleași în fața legii.
Soluțiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituționale care face parte din ordinea de drept“, se arată în comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tot prin aceeași decizie a Curții Supreme, fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu și Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, au fost eliberați din închisoare. Hotărârea a fost luată ca urmare a constatării prescripției faptelor pentru care cei doi fuseseră condamnați.
Anunțul a fost făcut marți de Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, care a confirmat că magistrații au aplicat decizia Curții Constituționale privind prescripția răspunderii penale.
Darius Vâlcov, eliberat pe prescripție de Curtea Supremă. A fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare
Revenind la cazul lui Darius Vâlcov, acesta nu va ieși acum din închisoare, precum Sebastian Vlădescu și Ionuț Mircea Costea, ci abia în februarie 2026.
În 2 mai 2023, Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv de către instanța supremă la șase ani de închisoare într-un dosar în care a fost trimis în judecată în mai 2015 și în care fusese condamnat în prima instanță la opt ani de închisoare. În acest dosar, Darius Vâlcov fusese condamnat, în februarie 2018, la opt ani de închisoare cu executare de către un complet de 3 judecători de la instanța supremă. Procesul a fost suspendat timp de aproape doi ani și jumătate.
Vâlcov a fost trimis în judecată în 2015 în acest dosar. La perchezițiile făcute procurorii au găsit o adevărată comoară – peste 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, şi trei tablouri inscripţionate Renoir, Jean Cocteau şi, respectiv, Aurel Acasandrei. În total, la percheziții au fost găsite 172 de tablouri, achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre ele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis desființarea, în parte, a deciziei din prima instanță și descontopierea pedepsei de 8 ani de închisoare în pedepse componente: 3 ani închisoare, pentru trafic de influență, 5 ani închisoare pentru spălarea banilor. Pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia faptele s-au prescris. Magistrații au menţinut decizia de confiscare de la Vâlcov a sumei de 6,2 milioane lei.

