Cum s-au mai mișcat constructorii de autostrăzi pe șantierele din România. Potrivit Economica.net, topul constructorilor este dominat în luna aprilie de către grupul UMB, după un progres semnificativ la Autostrada Bucureștiului A0. În top urmează turcii de la Nurol, pentru progresul realizat pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău, și antreprenorul român Dimex 2000.
Primul loc în topul constructorilor de drumuri de mare viteză în România este deținut de cel mai mare constructor român de drumuri, grupul UMB, după ce a raportat un progres de 16,5 puncte procentuale pe lotul 4 Nord Pantelimon – Cernica din Autostrada Bucureștiului. Cel mai mic, dar și cel mai dificil lot din A0, a ajuns astfel la un grad de execuție de 67%, potrivit datelor actualizate de pe harta marilor proiecte de infrastructură rutieră, realizată de CESTRIN.
În top se află și asocierea Nurol – Makyol, care a înregistrat un avans de 11 puncte procentuale pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău. Astfel, lotul care a reprezentat „cea mai lungă odisee” din A7 (cu licitație contestată de patru ori – n.r.) este realizat aproape pe jumătate.
UMB – avans bun pe lotul Domnești Târg – Răcăciuni al A7 Focșani – Bacău
Tot un avans de 11 puncte procentuale a avut UMB pe lotul Domnești Târg – Răcăciuni al A7 Focșani – Bacău, ajuns la un stadiu fizic de 47%. Cu 10 puncte procentuale a avansat UMB și pe lotul vecin, Focșani – Domenști Târg, ajuns tot la un stadiu de 47%.
Și Dimex 2000, antreprenor român intrat recent în liga mare a constructorilor de drumuri de mare viteză, a avut un progres de 7,6 puncte procentuale pe șantierul Drumului Expres DEx4 Turda – Tureni.
Cu 7 puncte procentuale a progresat UMB pe două șantiere din Autostrada Moldovei A7: Trifești – Gherăești și Răcăciuni – Bacău. Tot un proges de 7 puncte procentuale au raportat și chinezii de la CCECC pe lotul 3 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ajuns la un stadiu de 42%.
Cum s-au mai mișcat constructorii de autostrăzi pe șantierele din România. Aktor se apropie de final cu lotul 3 al A0 Sud
Topul continuă cu constructorul elen Aktor, care a avut un avans de 6,6 puncte procentuale pe lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, realizat în proporție de aproape 87%. UMB revine cu un progres de 6 puncte procentuale pe lotul Săucești – Trifești din A7 Bacău – Pașcani, ajuns la un grad de execuție de o treime.
Pe următoarea poziție se află constructorul turc Makyol, care a avut un avans de aproape 5,4 puncte procentuale pe lotul 4 din A13 Sibiu – Făgăraș. În top apare iar UMB, cu un progres de 5,22 puncte procentuale pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania A3. Următorul loc este ocupat tot de UMB, cu un avans de 5 puncte procentuale pe lotul – lipsă Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva A1. Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul cu „tunelurile pentru urși” a ajuns la 19%.
Tot UMB se află și pe următoarea poziție din top, cu un progres de 4,8 puncte procentuale pe lotul Mircești – Pașcani din A7 Bacău – Pașcani. Liderul constructorilor de drumuri a mai avut un avans 4 puncte procentuale și pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), ajuns la un stadiu de 84%.
Cum s-au mai mișcat constructorii de autostrăzi pe șantierele din România. Și Construcții Erbașu a intrat în top
Turcii de la Makyol revin în top cu un progres de aproape 2,5 puncte procentuale pe lotul 3 al A13 Sibiu – Făgăraș. În continuare, grupul UMB a avut un avans de 1,5 puncte procentuale pe lotul Nădășelu – Zimbor din Autostrada Transilvania A3, ajuns la un stadiu de peste 83%. Și pe șantierul Drumului Expres Brăila – Galați, UMB a avut un progres de 1 punct procentual, până la stadiul de 92%.
În top se află și Construcții Erbaşu, chiar dacă în tabelul cu progresul de pe șantiere compania nu apare cu vreun procent. Erbașu a anunţat că „pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, lucrările au continuat într-un ritm bun, fapt confirmat și în teren“. Constructorul menţionează că, deși în tabelul publicat figurează eronat că nu ar fi existat progres, în realitate stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 7,40%.
Cel mai probabil este vorba despre o eroare de raportare în tabel, care nu reflectă corect evoluția din șantier, spun reprezentanţii Construcții Erbaşu SA.
Citește și: (VIDEO) SPECTACULOS! Așa va arăta cel mai dificil lot al autostrăzii care traversează Carpații