Primul tren nou achiziționat în România de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă de miercuri pe ruta București – Brașov. Noul tren electric poate circula cu o viteză maximă de 160 km/h și are o capacitate de 55 locuri la clasa întâi, 294 de locuri la clasa a doua și 2 locuri destinate persoanelor cu mobilitate redusă. Este primul din cele 37 de rame electrice achiziționate.
Primul tren Alstom Coradia Stream intrat oficial în circulație de miercuri s-a mișcat bine: a efectuat fără întârziere prima sa cursă pe ruta București – Brașov. Trenul a plecat din Gara de Nord la ora 9:30 și a ajuns la destinație, în Gara Brașov, la ora 12:00. În tren s-au aflat și premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și reprezentantul constructorului. Cu toții s-au declarant mulțumiți de noua ramă electrică.
„Cred că este pentru prima data, după 22 de ani, când vorbim de o garnitură nouă. Ultima oară a fost Săgeata Albastră, dar era diesel, acum este o garnitură electrică, alte cuvinte transport verde. Până la sfârșitul anului o să fie livrate și alte garnituri. Este și constructorul aici. Dar, sincer, este unul dintre subiectele despre care mi-ar fi plăcut să vorbim în această campanie electorală. Așa că o să-l invit pe domnul ministru, pentru că este munca domniei sale și a echipei sale care coordonează toate aceste investiții, atât în infrastructura rutieră, cât și în infractura de căi ferate“, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Primul tren nou achiziționat în România. Grindeanu: Următoarele destinații vor fi Constanța și Craiova, apoi Timișoara
Ministrul Sorin Grindeanu a oferit câteva cifre ale achiziției și a menționat care vor fi următoarele destinații pe care vor circula noile trenuri electrice, după ruta București – Brașov.
„Ca și date, v-aș spune că următoarea garniture de tren urmează să vină în luna decembrie. Pe parcursul anului 2025 până în ianuarie 2026, deci în 13 luni, urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren. Prima dintre ele va intra tot pe acest traseu, spre Brașov, următoarele spre Constanța și spre Craiova. Cu cât sosesc mai multe, cu atât vom merge și pe distanțe mai îndepărtate, cum ar fi Timișoara. E un prim pas, așa cum a spus primul ministru, sper ca și cadența, dacă tot vorbim de căi ferate, să fie cea enunțată de mine mai înainte și anul viitor să avem cât mai multe trenuri de acest fel“, a afirmat Grindeanu.
Oficialul de la Transporturi a mai ținut să precizeze că „avem contracte semnate astăzi, când vorbim, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, și toate din banii europeni, fie că este Fondul de Modernizare, Programul Operațional sau PNRR, evident cu o cofinanțare de la bugetul de stat“.
Primul tren nou achiziționat în România, după 22 de ani. Grindeanu: „Din primăvara anului viitor o să putem circula cu 160 km/h de la Curtici până la Sighișoara“
În ceea ce privește viteza maximă de circulație, Sorin Grindeanu a afirmat că pe unele rute se circulă cu 140 km/h. „Pe unele rute s-a atins 140 km/h, aceasta este restricția. Ne dorim, după investițiile în infrastructură, să vorbim de cât mai multe astfel de rute ca aceasta sau cea spre Constanța, unde se poate atinge 160 km/h rute, Sper ca investițiile în infrastructură să ducă la creșterea vitezei pe calea ferată, fie că vorbim de transportul de călători, dar și de cel de marfă, care este la fel de important“, a spus ministrul Transporturilor.
El a mai menționat că până la sfârșitul anului vor mai fi recepționate două loturi de lucrări, între Simeria și Arad, iar „din primăvara anului viitor să putem circula cu 160 km/h de la Curtici până la Sighișoara“.
Ce investiții mai anunță Ministerul Transporturilor
Contractul cu Alstom presupune achiziția a 37 de trenuri, pentru care se va plăti 1,7 miliarde lei (fără TVA), bani europeni prin Programul Transport 2021-2027.
Până în 2026, ar urma să vină în România, gradual, și celelalte trenuri care vor deservi mai multe rute:
- București – Suceava
- București – Iași, via Pașcani
- București – Constanța
- București – Timișoara via Brașov, Arad
- București – Craiova
- București – Arad, via Craiova, Orșova
- București – Petroșani-Deva
- București – Cluj-Napoca
- București – Brașov
- Brașov – Cluj-Napoca, via Deda
- Cluj-Napoca – Timișoara, via Deva, Arad
- București – Galați
- Cluj-Napoca – Iași.
Trenul pus astăzi în circulație este și primul tren electric achiziționat de Ministerul Transporturilor în ultimii 35 de ani. Ultimele trenurile cumpărate sunt cele cunoscute sub denumirea “Săgeata Albastră”. Au fost achiziționate în anii 2002-2003 și erau propulsate cu motoare diesel.
Câte trenuri electrice va avea România după 4 ani
Potrivit unei postări pe Facebook a lui Sorin Grindeanu, în prezent, sunt în derulare alte 4 contracte pentru achiziționarea a încă 82 trenuri noi, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Fondul pentru Modernizare. Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional). În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen.
În următorii 4 ani, România va beneficia practic de un total de 189 de trenuri electrice noi. La acestea se vor adăuga 39 locomotive noi, dar și 75 de locomotive și 139 vagoane modernizate. „Vom acoperi astfel rute de lung și de scurt parcurs pe tot teritoriul național, ceea ce va contribui la o dezvoltare mai eficientă a economiei României“, se mai arată în postarea de pe Facebook a ministrului Transporturilor.
Citește și: (VIDEO) Ultimele retușuri pe tronsonul 1 al DEx12 Craiova – Pitești! Urmează marea deschidere