Se anunță discuții aprinse în ședința de astăzi a Consiliului Local (CL) Craiova, în care se va supune la vot bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2024. Olguța Vasilescu se va afla, de data asta, față în față cu consilierii locali, după ce vinerea trecută a prezentat bugetul într-un monolog transmis pe pagina de YouTube a primăriei la care au asistat, în medie, 14 persoane. Prezentarea a fost, totuși, vizionată până în prezent de 117 persoane.
Revenind la ședința de astăzi, este de așteptat ca bugetul întocmit de executiv să treacă prin votul majorității PSD + PER din CL Craiova, însă nu fără comentarii din partea opoziției. Mai ales că lista de investiții propusă de executiv pentru anul 2024 nu pare să rupă gura târgului. Este vorba de finalizarea lucrărilor de reabilitarea și consolidare a sediilor primăriei de pe strada A.I. Cuza, cu banii obținuți dintr-un împrumut de la BERD contractat în decembrie 2018 (26.841.000 lei pentru clădirea Palace și 41.768.000 lei pentru clădirea de pe A.I. Cuza, nr. 7), sau de lucrări demarate anul trecut: reabilitarea canalului colector de pe strada Râului – 17 milioane lei și străpungere Traian Lalescu – Calea București, cu o alocare de 10 milioane de lei.
În 2024 va fi gata Fantasy Park, pentru care s-a mai alocat suma de1.400.000 de lei, dar va demara un alt proiect dorit de edil: un Skate Park în aceeași zonă din Cornițoiu, pentru care se investesc 15.553.000 lei. Primăria mai pune deoparte 6 milioane de lei pentru achiziția de terenuri și clădiri, dar investește, în premieră, și în majorarea capitalului social la două societăți pe care le deține: Piețe și Târguri SRL – aport de 1.062.000 lei și Termo Urban SRL – aport de 4.500.000 lei.
Cum arată bugetul Craiovei pe anul 2024
Potrivit proiectului de hotărâre supus la vot, bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova, pe anul 2024, se prezintă astfel: total venituri – 1.222.858.000 lei (697.713.000 lei – veniturile secţiunii de funcţionare şi 525.145.000 lei – veniturile secţiunii de dezvoltare); total cheltuieli – 1.233.799.000 lei (697.713.000 lei – cheltuielile secţiunii de funcţionare şi 536.086.000 lei – cheltuielile secţiunii de dezvoltare). De unde provin banii? Din taxe și impozite. Astfel, veniturile proprii din impozite şi taxe locale au fost prevăzute în sumă 286.368.000 lei, sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate sunt în cuantum de 101.543.000 lei, iar cotele defalcate din impozitul pe venit vor fi în sumă de 399.809.000 lei.
Alți 32.097.000 lei vin de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru cheltuieli curente și de capital, la care se adaugă 7,7 milioane de lei din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Dolj pe anul 2024. În total vorbim de venituri în sumă de 827.517.000 lei. Vărsămintele din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare sunt prevăzute în sumă de 187.688.000 lei, ceea ce înseamnă că 22% din veniturile primăriei, fără fonduri europene, se duc către dezvoltare.
Ce fonduri din alte surse ajung în bugetul Craiovei pe 2024
Ce fonduri din alte surse ajung în bugetul Craiovei pe 2024? După cum se arată în proiectul de hotărâre, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate și prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020 vor fi în sumă de 22.149.000 lei. De asemenea, fondurile din PNRR aferente componentei împrumuturi vor fi de 123.558.000 lei, iar alocările de sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile vor fi în sumă de 93.109.000 lei.
Sumele primite de la UE în cadrul plăților efectuate sunt în sumă de 73.214.000 lei, iar subvențiile de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susținerii derulării proiectelor cu fonduri europene – 11.520.000 lei. În fine, subvențiile de la bugetul de stat pentru Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“ vor fi 5.176.000 lei.
Cum vor fi cheltuiți banii
În acest an, funcționarea Primăriei Craiova va costa nu mai puțin de 90.670.000 lei, din care 60.000.000 lei sunt pentru salarii, iar restul pentru întreținere (utilitățile, reparaţii curente, deplasări interne, cheltuieli judiciare, etc). 33.760.00 lei sunt destinați pentru finanţarea activităţii Poliţiei Locale, marea majoritate a banilor fiind pentru salariile celor 285 de angajați. De asemenea, se propune alocarea sumei de 5.443.000 lei, din bugetul local pentru spitale, în vederea achitării cheltuielilor cu reparațiile curente la Spitalul Municipal Filantropia – 1.453.000 lei, Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova – 1.055.000 lei şi Spitalul „Victor Babeş” – 2.935.000 lei.
Spitalul Clinic Municipal „Filantropia“ apare în buget și cu suma de 15.592.000 lei pentru reabilitare și înființarea de noi specialități sau cabinete de asistență medicală ambulatorie (fonduri prin PNRR). Pentru Spitalul de Pediatrie care ar urma să se construiască în curtea Maternității de la „Filantropia“ a fost prevăzută suma de un milion de lei.
Cât costă întreținerea spațiilor verzi și salubrizarea orașului
Din bugetul pe anul 2024 se propune a fi alocată suma de 43.000.000 de lei pentru activități de întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement, administrarea Grădinii Zoologice, exploatarea toaletelor ecologice etc. De asemenea, pentru Hipodrom, Sala Polivalentă, stadionul de fotbal și stadionul de atletism a fost alocată suma de 11.465.000 lei. Iluminatul public ne va costa 15.403.000 lei, iar activitatea de salubrizare a orașului – 75.000.000 de lei. Pentru 2024 se mai propune alocarea sumei de 26.706.000 lei de la bugetul local în vederea acordării subvenţiilor pentru energia termică facturată populaţiei.
Trecând la instituțiile publice de cultură și sport din municipiu, pentru acestea se propune alocarea sumei de 64.775.000 lei, după cum urmează: Opera Română Craiova – 21.990.000 lei, Filarmonica Oltenia – 13.900.000 lei, Teatrul de Copii şi Tineret „Colibri“ – 7.341.000 lei, Ansamblul folcloric „Maria Tănase“ – 2.185.000 lei, Casa de cultură „Traian Demetrescu“ – 509.000 lei, Sport Club Municipal Craiova – 18.850.000 lei. Opera Română va mai dispune și de suma de 7 milioane de lei pentru Festivalul IntenCity. Cel puțin asta va fi alocarea inițială.
Cel mai generos capitol este cel al „Transporturior“, aici fiind alocată suma de 127.280.000 lei. Din acești bani, secţiunea de funcţionare este în sumă de 76.120.000 lei, din care 50 de milioane de lei sunt pentru repararea și întreținerea străzilor din Craiova, 15 milioane de lei sunt pentru acoperirea contravalorii compensaţiei pentru transportul local în Zona Metropolitană, iar diferența de 11.120.000 de lei reprezintă rata de capital aferentă împrumutului contractat cu BRD Craiova pentru realizarea unor obiective de investiţii de interes public. Restul se duc către RAT SRL, pentru finanțarea unor proiecte și pentru compensarea diferenței de tarif pentru anumite categorii de persoane.