joi, ianuarie 23, 2025
5.6 C
Craiova

CSU Craiova iese din Conference League. Reghecampf: „KF Laci e o echipă arțăgoasă”

CS Universitatea Craiova a fost eliminată, aseară, din Conference League după ce a făcut egal cu albanezii de la KF Laci, în returul disputat pe stadionul „Ion Oblemenco”. În tur, Craiova a fost învinsă cu 0 la 1.

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf, a declarat aseară, în conferința de presă de după meci, că toată lumea e dezamăgită, dar acesta este nivelul la care a ajuns fotbalul românesc.

„Toţi suntem dezamăgiţi, trebuie să facem o analiză… să vedem la ce nivel am ajuns şi să încercăm să facem mai bine la anul. Pentru că nu e uşor pentru fotbalul românesc să îi iasă într-o zi trei echipe din cupele europene (n.r. – FCSB, Sepsi OSK şi U Craiova). Dar aici am ajuns, acesta e nivelul. Dacă am pierdut, asta se întâmplă. Dar eu sunt mereu optimist. Avem de muncă, sunt multe lucruri de realizat”, a afirmat antrenorul la postul Digisport.

El a menţionat că formaţia sa ar fi putut intra în cursa calificării dacă bosniacul Koljic reuşea să înscrie în prima repriză.

„A fost un meci special pentru că veneam după cel din tur pierdut cu 1-0. Eu le-am spus jucătorilor că nu e un meci uşor, Laci e o echipă foarte bine aşezată în teren, arţăgoasă, cu jucători luptători. Calitate nu au foarte mare, dar ştiam că va fi un meci de luptă. Nici noi nu am avut prea multe soluţii, avem accidentaţi, a plecat şi Cicâldău, dar nu erau motive pentru a nu câştiga. Noi am avut 2-3 şanse bune, dar nu am reuşit să marcăm. Dacă marca în prima repriză Koljic şi jocul era cu totul altfel. Cred că acolo a fost şansa noastră de a intra în cursa calificării. Eu încerc acum să-i îmbărbătez şi să construiesc un nucleu pentru că peste două zile urmează un nou meci. Cu publicul alături poate azi era o situaţie mai fericită pentru noi”, a precizat Reghecampf.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Realizare URIASĂ pentru ROMÂNIA! Țara noastră, centrul sportului ecvestru în 2025 și 2026!

Vești minunate la început de an pentru comunitatea ecvestră și sportul românesc! În 2025, țara noastră va găzdui la...

Mai multe articole din aceeasi categorie