Cristian Bușoi candidează pe listele PNL Dolj. Fostul europarlamentar Cristian Buşoi a anunţat, astăzi, că nu va candida la alegerile parlamentare pe listele PNL Timiş, organizație pe care o conducea până mai ieri, ci la Dolj, alături de preşedintele partidului, Nicolae Ciucă. El a spus că îşi doreşte ca PNL să participe la viitoarea guvernare ca principală forţă. Inițial, la Timiș, i se repartizase locul patru, pe lista pentru Camera Deputaților.
Cristian Buşoi a declarat, astăzi, că se va regăsi pe locul al doilea pe lista PNL Dolj, la Camera Deputaţilor. De asemenea, el a renunţat la funcţia de preşedinte al PNL Timiş, aceasta rămânând vacantă, deocamdată.
Bușoi a ținut să mulțumească pentru votul unanim al PNL Dolj.
”Sunt onorat pentru votul unanim al organizaţiei PNL Dolj de a fi parte a echipei pentru alegerile parlamentare alături de preşedintele PNL şi viitorul preşedinte al României, Nicolae Ciucă, de preşedintele organizaţiei, Ştefan Stoica, un luptător neobosit şi un lider iubit de organizaţie, alături de toţi colegii liberali de pe listele parlamentare şi din echipa extraordinară a PNL Dolj în bătălia electorală pe care o vom da în această toamnă”, a spus Cristian Bușoi.
Cristian Bușoi candidează pe listele PNL Dolj. Stroe: PNL va fi vioara întâi a viitoarelor guvernări
În opinia sa, PNL are soluţiile necesare la problemele pe care le are România în aceste vremuri complicate. „Intru în această campanie determinat să prezint viziunea PNL, atât pentru creşterea performanţei în atragerea de fonduri europene, cât şi pentru reforma sănătăţii, reconstrucţia industriei româneşti şi modernizarea sistemului energetic”, a spus liberalul.
Fostul europarlamentar mai spune că îşi doreşte ca PNL să fie principala forţă în viitoarea guvernare şi a atras atenţia că perioadele grele nu s-au terminat, nici în România, nici în Europa.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al partidului, a declarat, ieri, că PNL își propune să fie vioara întâi a viitoarelor guvernări, spunând despre Marcel Ciolacu că îşi doreşte această apropiere de PNL în interes electoral, pentru că vrea să ofere o perspectivă celor din PSD şi susţinătorilor în ceea ce priveşte guvernarea.
„Este nevoie de un președinte cu înțelepciunea lui Nicolae Ciucă”
”România, ca şi celelalte ţări europene, a traversat una dintre cele mai grele perioade din ultimele decenii, dar a făcut faţă tuturor provocărilor. Îmi doresc să fim în continuare principala forţă de dreapta în viitoarea guvernare şi să putem contribui la dezvoltarea ţării. Perioadele grele nu s-au terminat nici pentru noi, nici pentru Europa”, susține Bușoi.
„Este nevoie de seriozitate, muncă şi responsabilitate în exercitarea actului guvernamental, aşa cum este nevoie de un PNL puternic şi de un preşedinte de ţară cu viziunea, echilibrul şi înţelepciunea domnului Nicolae Ciucă, liderul PNL, care să apere interesul românilor şi al României!”, a mai spus Cristian Buşoi, la anunțarea candidaturii sale din partea PNL Dolj.
Cristian Buşoi a fost, timp de 16 ani, europarlamentar din partea PNL. Inițial, acesta fusese propus pentru locul patru pe lista PNL Timiș pentru Camera Deputaților.
Lista de candidați a PNL Timiș pentru Senat va fi deschisă de Vasile Blaga, un alt greu al partidului care candidează în teritoriu, în timp cea pentru Camera Deputaților de Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest.