vineri, februarie 7, 2025
1.7 C
Craiova

Craiova vrea să îi țină pe „câini“ în lesă

Craiova vrea să îi țină pe „câini“ în lesă. Universitatea va întâlni astăzi, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, formația Dinamo și poate urca pe locul 2 în cazul unui succes. 

Mijlocașul Universității Craiova, Alex Mitriță s-a arătat optimist înaintea meciului de astăzi.

„Ne aşteaptă un meci foarte greu, nu mai este Dinamo de acum doi ani, este total schimbată, are un atac bun, un joc de posesie, dar dacă ne facem jocul nostru şi facem ce ne-a spus antrenorul, va fi bine. La un astfel de meci, sută la sută suntem pregătiţi. Trebuie să intrăm pe teren cu atitudine, jucăm acasă şi trebuie să luăm cele 3 puncte. Trebuie să ne focusăm pe meci, am spus ce m-a deranjat în tur, nu mai sunt supărat. Nu am prieteni la Dinamo. Bancu este căpitanul nostru, nu va fi uşor fără el, dar sunt sigur că va fi înlocuit cu succes. Am avut performanţe cu acest look, de aceea mi l-am schimbat, este look-ul de campion. Sunt bine fizic, cu vârsta, devin din ce în ce mai puternic, simt că echipa este într-un moment bun. Cu siguranţă pot face faţă pe trei planuri: campionat, Cupă şi echipa naţională”, a declarat Alex Mitriţă.

Dinamoviștii vin foarte motivați în Bănie

De partea cealaltă, antrenorul alb-roșilor, Zeljko Kopic, știe că echipa sa nu are nimic de pierdut și va veni în Bănie să câștige.

“Suntem nerăbdători să începem. Am avut o perioadă bună de pregătire în Turcia, în ciuda faptului că a fost destul de scurtă. Mergem la Craiova să jucăm un fotbal bun, să ne luptăm, o să dăm totul pentru a câștiga. Un derbi aduce mereu ceva extra. Primul meci contra Craiovei a fost special, am terminat cu doi jucători mai puțin. Jucătorii noștri știu că vor avea un meci dificil, cu adversari ambiționați și mai mult de eșecul din prima partidă, dar suntem pregătiți și vrem să învingem. Noi arătăm mult respect către adversari. O să jucăm în același stil la Craiova cum am făcut-o și în tur”, a spus Zeljko Kopic.

Cine va arbitra confruntarea de pe „Ion Oblemenco“

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunţat sâmbătă brigada care va oficia derbiul dintre Universitatea Craiova și Dinamo. Meciul din Bănie va fi arbitrat de Szabolcs Kovacs (Carei). Acesta va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Alexandru Cerei (Cluj) şi Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Al patrulea oficial va fi Sorin Vădana (Cluj). În camera VAR se vor regăsi Haţegan Ovidiu (Arad) şi Marinescu Vasile (Bucureşti). Observator din partea CCA a fost numit Nicolae Grigorescu (Timişoara). Supervizor LPF va fi Florin Bătrînu (Timişoara), fost jucător la cele două echipe.

De când Universitatea Craiova a revenit în prima ligă a reușit opt victorii consecutive în meciurile cu Dinamo, În turul acestui sezon, alb-albaștrii au pierdut în deplasare cu 2-1. În urmă cu trei sezoane, au aplicat o adevărata corecție dinamoviștilor, i-au învins cu 5-0 și 6-1.

Citește și: Schimbări la Știința înaintea meciului cu Dinamo!

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

TOP cele mai scumpe autostrăzi din România, în funcție de bugetul din 2025

TOP cele mai scumpe autostrăzi din România. Ministerul Transporturilor are pentru 2025 un buget de 43,27 miliarde lei, „cel...

Mai multe articole din aceeasi categorie