Universitatea Craiova va întâlni astăzi, de la ora 17:15, pe stadionul „Ion Oblemenco“, formația Poli Iași. Un meci la care pe banca tehnică a celor două echipe vor fi antrenori noi: la Craiova Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Costel Gâlcă, în timp ce la Iași Vasile Miriuță i-a luat locul lui Emil Săndoi.
Înaintea duelului cu ieșenii, noul atacant al oltenilor, Alisson Safira, s-a arătat bucuros că a venit în Bănie.
„E o plăcere să fiu aici şi să reprezint acest club. Am putut discuta şi proiectul care mi-a fost prezentat mi-a plăcut foarte mult. Aşa că am dat ok-ul să demareze negocierile dintre cluburi. Nu cunoşteam clubul din Craiova, pentru că nu urmăream campionatul românesc, dar după ce am vorbit cu Mario (Mario Felgueiras, director sportiv U Craiova – n.r.) am început să caut informaţii şi mi-a plăcut foarte mult ce am văzut: clubul, infrastructura şi suporterii. Am rămas impresionat de structura clubului, de stadion. Aceste lucruri mi-au atras atenţia. Colegii m-au primit foarte bine, mă simt fericit şi sunt gata să ajut”, a spus atacantul Alisson Safira pentru site-ul clubului.
Craiova – Iași, duel cu antrenori schimbați. Miriuță l-a lăudat pe Rădoi
De partea cealaltă, la Poli Iași a venit Vasile Miriuță, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa noului antrenor Mirel Rădoi.
„Mirel Rădoi este un băiat extraordinar, un antrenor bun, care, după ce va căpăta experiență va fi foarte bun. Îl respect. Ca și mine, e de câteva zile la echipă, dar meciul nu se va juca însă între mine și el. Universitatea Craiova are o echipă bună, jucători de valoare, dar le vom pune probleme, de asta sunt sigur”, a spus Vasile Miriuță.
Înainte de acest meci, Universitatea Craiova se află pe locul 5, cu 36 de puncte, iar Poli Iași are doar 22 de puncte și ocupă locul 14.
Partida de astăzi va fi condusă de Horia Mladinovici (Bucureşti). Acesta va fi ajutat la cele două linii de Ioan Corb (Satu Mare) şi Raul Ghiciulescu (Lugoj). Al patrulea oficial va fi Cătălin Buşi (Vâlcea). VAR-ul va fi asigurat de Ovidiu Haţegan (Arad) şi Alexandru Cerei (Cluj). Observator din partea CCA va fi Adrian Comănescu (Vâlcea). LPF l-a indicat supervizor pentru acest joc pe Ion Căţoi (Bucureşti).
Citește și: Simona Halep intră în arenă la Transylvania Open. Va fi ultimul turneu din impresionanta sa carieră?