miercuri, februarie 12, 2025
-4.9 C
Craiova

Cozmin Gușă, reales președinte al Federației Române de Judo

Cozmin Guşă, care conduce Federaţia Română de Judo din 2017, a fost reales, aseară, în funcţia de preşedinte pentru un nou mandat de patru ani în cadrul Adunării Generale Ordinare şi de Alegeri desfăşurate la Hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov.

El a fost votat de 118 dintre membrii afiliaţi, în timp ce contracandidatul său, George Teşeleanu, a primit 70 de voturi.

Cel de-al treilea candidat înscris în cursă, Marian Paul Augustin, s-a retras înaintea votului în favoarea lui Cozmin Guşă.

Cozmin Guşă a declarat pentru AGERPRES că nu a avut emoţii, dar a precizat că scorul a fost mai strâns decât se aştepta.

„Nu pot spune că am avut emoţii, dar scorul a fost mai strâns decât mă aşteptam, a contat mult şi părerea lui Marius Vizer. Regret doar agitaţia inutilă a unor colegi/prieteni care ne-a creat nişte mici probleme de imagine. În rest, sper să facem mai multe decât la primul mandat”, a declarat Cozmin Guşă.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, anunţase că îl susţine la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Judo pe George Teşeleanu.

La Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri de la Poiana Braşov, care a durat peste 7 ore, au participat 189 din totalul de 193 membri afiliaţi ai Federaţiei Române de Judo, iar numărul de voturi valide a fost de 188.

Fost parlamentar, Cozmin Guşă (50 de ani) se află la al doilea mandat de preşedinte. El a preluat conducerea Federaţiei Române de Judo la 20 februarie 2017, când a câştigat alegerile cu 121 de voturi la 21 în faţa contracandidatului său de atunci, Nicolae Traşcă.

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

BPN al PNL a decis în unanimitate: Cătălin Predoiu este noul președinte interimar al partidului

BPN al PNL a decis în unanimitate: Cătălin Predoiu a fost desemnat, marți, președinte interimar al partidului, iar Mircea...

Mai multe articole din aceeasi categorie