Începe proiectarea a patru noi poduri peste Prut, care vor asigura o legătură rutieră mai bună între România și Republica Moldova. Studiile de Fezabilitate vor dura 12 luni și au o valoare totală de 4,4 milioane de lei, fără TVA. Contractele pentru proiectare au fost semnate în aceste zile, la Chișinău. Evenimentul a avut loc în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Scrioșteanu și a viceprim-ministrului Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Directorul general al CNAIR SA, Cristian Pistol, a anunțat că a semnat, la Chișinău, contractele pentru proiectarea a încă 4 poduri noi peste râul Prut:
- Pod Stânca (România) – Costești (Republica Moldova)
- Pod Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova)
- Pod Fălciu (România) – Leca (Republica Moldova)
- Pod Răducăneni (România) – Bărboieni (Republica Moldova).
Durata fiecărui contract pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate, semnat între CNAIR și compania LIKE CONSULTING SRL, este de 12 luni, valoarea fiecărui contract fiind de 1,1 milioane de lei (fără TVA). Finanțarea este asigurată prin Bugetul de Stat al României.
Proiectarea a patru noi poduri peste Prut. Șeful CNAIR: „Vom lansa în licitație și contractul pentru proiectarea și execuția unui pod nou peste Prut, la Albița“
Va demara proiectarea a patru noi poduri peste Prut. Cele 4 noi poduri vor asigura creșterea capacității de transport dintre cele două state și vor contribui la conectivitatea infrastructurii rutiere a Republicii Moldova cu România și implicit cu rețelele de transport din Uniunea Europeană. În plus, construcția acestor poduri va contribui și mai mult la apropierea economică a Republicii Moldova de România și de Uniunea Europeană, se arată în postarea directorului general al CNAIR.
„Anul acesta vom lansa în licitație și contractul pentru proiectarea și execuția unui pod nou peste Prut, la Albița, care va avea 4 benzi de circulație și care va asigura conexiunea dintre infrastructura rutieră a României și cea a Republicii Moldova. Proiectul va fi finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF). La ora actuală avem în derulare și contractul pentru construcția ansamblului de poduri de la Ungheni care va asigurarea legătura dintre România (județul Iași) și Republica Moldova (Raionul Ungheni), proiect finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2026, cel mai târziu“, a mai precizat Cristian Pistol.
Tot în derulare sunt și contractele pentru proiectarea necesară modernizării podurilor rutiere peste Prut de la Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova) și Oancea (România) – Cahul (Republica Moldova). Finanțarea acestor contracte este asigurată prin Programul Transport 2021-2027“, a mai precizat Cristian Pistol.
Citește și: TOP cele mai scumpe autostrăzi din România, în funcție de bugetul din 2025