Spitalele din Olt au, de azi, containere pentru triajul epidemiologic al pacienților. Acestea au fost aduse deja și instalate în curțile unităților sanitare.
Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Olt, contanirele sunt dotate și cu radiatoare electrice.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt, condus de prefectul Florin Constantin Homorean, a adoptat, în data de 15.10.2020, hotărârea nr. 44/15.10.2020 prin care s-a decis implementarea unei soluții adecvate sezonului, pentru triajul observațional / epidemiologic al pacienților, triaj care acum se realizează în corturi, prin scoaterea de la rezervele de stat, cu titlu gratuit, a unor construcţii uşoare din elemente modulate şi radiatoare electrice. Demersurile au fost inițiate de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Acestea vor fi repartizate, în cursul zilei de astăzi, după cum urmează:
– 1 construcţie uşoară din elemente modulate, echipată cu radiatoare electrice la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina (spital COVID-19 faza a II-a);
– 1 construcţie uşoară din elemente modulate, echipată cu radiatoare electrice la Spitalul Municipal Caracal (spital suport COVID-19);
– 1 construcţie uşoară din elemente modulate, echipată cu radiator electric la Spitalul Orăşenesc Balş;
– 1 construcţie uşoară din elemente modulate, echipată cu radiator electric la Spitalul Orăşenesc Corabia.
În cazul Spitalului Județean de Urgență Slatina, predarea construcției se va realiza în cursul zilei de astăzi, în curtea S.J.U. Slatina, în prezența prefectului Florin Constantin Homorean și șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale a județului Olt din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, maior Ștefan Dumitrescu.