Cea mai veche arhimandrie din Țara Românească, Mănăstirea Tismana, se află într-un amplu proces de restaurare și consolidare. Proiectul se derulează prin Compania Națională de Investiții, iar lucrarea în sine a fost atribuită unei companii din Iași. În acest moment, stadiul nu este foarte avansat, ci doar la 15 %, dar CNI și-a asumat ca termen de finalizare prima parte a anului viitor.
Proiectul CNI se numește Consolidare, reabilitare și dotare Ansamblu mănăstiresc Tismana, oraș Tismana. La solicitarea euroolteniainfo.com, cei din companie spun că este vorba despre lucrări asupra a trei corpuri din cadrul complexului mănăstiresc, mai exact asupra Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Praclisul Sf. Ilie și Incinta Mănăstirii (Turn clopotniță, Stăreție, chilii și incinta cu turnuri de colț).
Se schimbă podele, pereți, lemn, instalații
„La acest moment, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 15% și au fost finalizate lucrările privind desfacerea termoizolațiilor, pardoselilor, tencuielilor, demolarea pereților interiori la mansarde, demolarea sobelor, săpăturile pentru diverse lucrări de canalizare sau la anumite corpuri de clădiri. S-au montat armături, s-a turnat beton peste planșee, s-au montat rețele termice exterioare etc.
În cadrul proiectului se vor executa lucrări de consolidare care implică mai multe categorii de lucrări, din care amintim: injectarea fisurilor și crăpăturilor, înlocuirea elementelor de lemn degradate, restaurarea fațadelor, restaurarea finisajelor inițiale (tâmplărie, tencuieli, pardoseli), restaurarea învelitorilor și șarpantelor celor trei corpuri care fac obiectul contractului, amenajarea de noi spații în mansardă, ridicarea normelor de confort a spațiilor de locuit, conform normelor actuale de exploatare a programelor de cult, modernizarea instalațiilor prin înlocuirea celor vechi și nefuncționale, introducerea sistemelor moderne de instalații (ventilație, detecție și stingere incendiu, sonorizare ambientală etc).

Buget de 26,6 milioane lei
Toate intervențiile prevăzute în proiect se vor realiza în spiritul lucrărilor de restaurare, respectiv finisaje, tehnologii și materiale apropiate de cele originale și vor avea drept scop staparea procesului de degradare și înlăturarea cauzelor acestora”, ne-au spus cei de la CNI.
Valoarea totală a investiției este de 26,6 milioane de lei iar termenul estimat de finalizare este prima jumătate a anului 2021.

Primarul din Tismana: e cel mai important obiectiv al nostru
Într-o săptămână obișnuită, în jur de 1.500 de oameni vin la Tismana pentru a se închina la mănăstire. Când e sărbătoare – Sfânta Maria sau Sf. Nicodim – numărul se triplează. În acest moment, date fiind și restricțiile pandemiei, s-a putut lucra, pentru că turiștii au fost nevoiți să respecte măsurile de prevenire.
Primarul din Tismana, Marian Slivilescu, ne-a declarat că mănăstirea este cel mai important obiectiv turistic și că atât comunitatea, cât și credincioși din toată țara așteaptă cu nerăbdare finalizarea lucrărilor. Doar că acestea au fost încetinite din motive obiective și e greu de crezut că se vor încheia într-un an.
Fiecare cupă de pământ, analizată de arheologi
Mănăstirea a fost o creată ca o adevărată cetate fortificată, motiv pentru care lucările s-au făcut și se fac sub atenta supraveghere a unei echipe de arheologi. În plus, materialele sunt și ele importante.
„Este nevoie de un anumit tip de stejar pentru că lucrările au o componentă de restaurare, nu doar de consolidare. Ei trebuie să redea aspectul initial. Or acel lemn nu îl găsești ușor. În al doilea rând, fiecare cupă de pământ scoasă a fost analizată de arheologi. Au găsit oseminte, monede și chiar ziduri, urme ale unor construcții. Era un tunel care mergea de la mănăstire, subteran. Vă dați seama că la fiecare analiză, constructorii s-au oprit. Nu știi peste ce dai acolo”, ne-a mai declarat Slivilescu.

Ridicată de Nicodim
Cel care a pus prima cărămidă la construirea mănăstirii a fost Cuviosul Nicodim, un călugar macedonean, care a beneficiat de sprijinul domnitorului Radu Negru-Vodă. La 15 august 1377 a fost sfințită biserica ce avea hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
Inițial biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, avand figuri geometrice si florale. Abia în 1564 a fost făcută prima pictură iconografică de către pictorul Dobromir din Târgoviște, fiind considerată cea mai veche pictură bizantină din Țara Românească.
De numele mănăstirii sunt legate multe momente importante din istorie, cum ar fi că de aici a pornit, potrivit istoricilor, Revoluția lui Tudor Vladimirescu sau că aici a fost ascuns tezaurul Băncii Naționale a României, pentru a nu ajunge în mâinile armatei rusești. Catapeteasma este realizată din lemn de stejar, în 1766, suflată în aur și cu icoane împărătești de la 1844. Policandrul este din alamă lustruită din secolul al XIX-lea, iar toaca metalică are forma vulturului bicefal (stema domnilor Basarabi).
Obiecte unicat și școală pentru viitorii mitropoliți
Potrivit romanianmonastery.ro aici s-au păstrat documente datând din secolul al XIV-lea, punându-se, astfel, bazele unei adevarate istoriografii. Și tot aici a fost înființată o școală de călugări învățați, dintre care mai târziu erau aleși viitorii episcopi și mitropoliți, diacii pentru cancelarii, caligrafii și traducătorii. De aici au plecat calugarii care au înființat mai apoi mănăstiri în Ardeal, Moldova și Țara Românească.

Ocrotitorul Olteniei
În biserică se păstrează trei părticele de moaște: degetul arătător al Sfântului Nicodim și crucea de plumb pe care o purta la gât, o părticică din Sfântul Ignatie Teoforul și alta din Sfântul Ioan Gură de Aur.
La 26 decembrie 1406 Cuviosul Nicodim a trecut la cele veșnice și este îngropat în pridvorul bisericii, unde zi și noapte o candelă stă aprinsă.
Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1955 fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie. El este considerat ocrotitorul Olteniei.