Site-ul pandurul.ro relateaza de ultimul plan al lui Marin Condescu prin care fostul presedinte al echipei de fotbal Pandurii vrea sa o scoata din faliment si sa incerce sa o controleze din nou. Acest plan reprezinta practic o actiune fără precedent a fostului președinte, cu o lună înainte de judecarea cererii de intrare în faliment a clubului.
Marin Condescu a cerut convocarea unei ședințe extraordinare a Adunării Creditorilor joi. Condescu susține că a descoperit creanțe de peste 4 milioane de euro pe care le are Pandurii asupra acționarilor. Vrea ca lichidatorul judiciar al clubului să scoată aceste creanțe la vânzare, iar cu banii încasați să salveze Pandurii de la faliment. Ar fi insa o „mică-mare” problemă: sumele nu figurează în contabilitatea clubului.
Marin Condescu și portarul Răzvan Stanca, în calitate de reprezentant al jucătorilor care au de recuperat bani de la club, dețin împreună mai bine de jumătate din restanțele pe care Pandurii le are de plătit către creditorii săi. În această calitate, cei doi i-au înaintat marți administratorului judiciar Emanoil Ciobanu o solicitare fermă cu privire la convocarea pentru joi a unei ședințe extraordinare a Adunării Creditorilor. Scopul ședinței este unul simplu, după cum reiese din cererea respectivă. „Vânzarea prin licitație publică a Creanțelor CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu deținute la Complexul Energetic Oltenia, în valoarea de 1,8 milioane euro, Consiliul Județean Gorj – 248.380 euro, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia – 81.177 euro, Consiliul Local Târgu Jiu – 530.000 de euro, Artego Târgu Jiu – 1,3 milioane euro”, se arată în cererea înaintată administratorului judiciar.
Sumele reprezintă „neachitarea obligațiilor asumate în perioada 2013 – 2017, fapt care a dus la intrarea în insolvență”, se mai menționează în același document de către semnatarii acestuia. Valoarea totală a creanțelor trece de 4 milioane de euro, asta în condițiile în care Pandurii are nevoie de fix 4 milioane de euro pentru a ieși din insolvență.
Datorii care nu apar in niciun act contabil
Marin Condescu susține că suma de peste patru milioane de euro reprezintă o creanță certă și exigibilă pe care Pandurii o are asupra acționarilor, asta deși suma nu figurează în contabilitatea clubului.
„Eu nu intru în război cu nimeni, dar cine nu vrea să înțeleagă că acest club nu trebuie să moară și a contribuit cu ceva la coma în care se află trebuie să răspundă. Mai grav este că atunci când s-a terminat inventarierea activelor clubului, administratorul judiciar nu a înregistrat o creanță certă și exigibilă de 4 milioane de euro. Prin recuperarea acestor sume, clubul va ieși din insolvență și va plăti toate datoriile. Aceste sume sunt asumate de fiecare acționar în conformitate cu statutul clubului. Dacă ne uităm bine, acționarii au vrut la un moment dat să nu mai plătească aceste lichidități ca să ducă clubul în insolvență. Avem de recuperat acești bani, asta e clar. Rămâne de văzut dacă unii dintre membri au fost sau nu legal în acționariatul clubului în această perioadă și au luat decizii conforme cu statutul la care au aderat atunci când au intrat în această structură”, afirmă Marin Condescu.
Cine sunt actionarii de la Pandurii
Clubul Pandurii are cinci asociați: Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, Artego și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia. Dintre toți, Artego a făcut cerere de ieșire din asociere, dar statutul încă nu a fost modificat. Anual, acționarii au semnat un acord de finanțare prin care și-au asumat să contribuie cu diferite sume la Pandurii. Condescu sustine ca cele peste patru milioane de euro reprezintă diferența dintre banii promiși în angajament și cei dați efectiv de asociați.