Judecătorii de la Curtea de Apel București au dat înainte de Crăciun un verdict impotriva clubului Pandurii în procesul pe care fostul presedinte, Marin Condescu, l-a intentat cu Federației Române de Fotbal. „Respinge acţiunea în anulare ca tardivă. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a decis instanța.
Dupa inca o infrangere dezastruoasa, Marin Condescu viseaza și spune că la judecarea recursului îi va convinge pe judecători că are dreptate. În plus, tot la București mai este un proces care vizează tot anularea deciziei 16 din 27 martie 2017 a Federației Române de Fotbal, prin care Pandurii a fost depunctată de cele 3 puncte. Procesul a început pe 15 decembrie cu o amânare și a primit termen pentru data de 2 februarie. Mai mult, Condescu a renuntat si la calea legala sportiva, renuntand incredibil la actiunea de la Tribunal de Arbitraj Sportiv International.
„Ei spun că au comunicat pe 11 aprilie decizia pe care au luat-o către administratorul judiciar, dar noi, la Club, pentru că noi am contestat, am primit decizia pe 22 mai. Am făcut și dovada în acest sens și noi am contestat în termenul prevăzut de lege. Pe asta ne-am bazat demersurile și la TAS când am formulat ulterior contestație, la care am renunțat însă și din cauza costurilor mari și bazându-ne pe faptul că ne putem găsi dreptatea la o instanță din țară. Sunt termene în luna februarie în celălalt proces, va fi recursul la această sentință și am convingerea că actele pe care le prezentăm îi vor convinge pe domnii judecători că dreptatea este de partea noastră”, spune Marin Condescu.
Condamnat la 3 ani de inchisoare
La jumătatea lui ianuarie, la Tribunalul Gorj este programat însă și un nou termen în dosarul în care administratorul judiciar a cerut intrarea în faliment a clubului, lucru cu care Marin Condescu nu a fost de acord. Un alt proces vizează datoriile pe care acționarii le au către Pandurii, datorii care nu apar insa in niciun document financiar. Dacă în urmă cu un an se înregistra o premieră pentru echipă prin lipsa unui calendar care să promoveze clubul printre suporteri, Condescu a adus pentru noul an un calendar extrem de bogat în procese prin care Pandurii încearcă să scape de faliment.
Șansele de supraviețuire sunt insa minime pentru clubul care a fost mandria Gorjului, dar din visteria caruia au dispărut milioane de euro în 2015 și 2016.
Marin Condescu are propriile probleme penale, el fiind condamnat de Tribunalul Olt la trei ani de închisoare cu suspendare şi o perioadă de supraveghere de patru ani, pentru fapte de corupție. Sentinta nmu este definitiva, ea fiind atacata de fostul presedinte Pandurii.
Condescu a fost acuzat de delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, complicitate la înşelăciune ca presedinte al clubului Pandurii. Fostul presedinte a fost condamnat pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a fost achitat pentru acuzaţiile de delapidare şi spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului, Marin Condescu, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, a semnat în fals, în perioada martie – septembrie 2011, la rubrica „CESIONAR” şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu (fostul vicepresedinte n.r.) le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare şi obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei.
„În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Tg-Jiu de 1.080.000 lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Sursa: pandurul.ro
Foto: Sport Total FM