Universitatea Craiova a alergat după doi iepuri și n-a prins niciunul, aceasta este concluzia „taberei“ de șase zile de la Cluj-Napoca. Oltenii s-au cantonat în capitala Ardealului încă de miercurea trecută, dar au fost eliminați din Cupa României (la penaltiuri), iar în această seară au pierdut cu 2-0 meciul susținut în Gruia, în fața lui CFR Cluj, în etapa a 3-a din play-off.
După două victorii consecutive în play-off, Craiova avea o dublă la CFR Cluj în patru zile, în cupă și în campionat. Mirel Rădoi a decis să menajeze anumiți jucători în cupă și echipa a pierdut la penaltiuri un loc în semifinale. Acum, în play-off evoluția a fost și mai slabă, iar alb-albaștrii au pierdut cu 2-0 și nu îl vor folosi nici pe Safira cu FCSB, după ce atacantul a fost eliminat.
Gazdele au deschis scorul la mijlocul primei reprize, prin Kamara, care a reluat din șase metri imparabil, după o combinație care a făcut șah-mat apărarea Craiovei. Înainte de pauză, Korenica a centrat în forţă, dintr-o lovitură liberă de pe stânga, cu efect, iar Laurenţiu Popescu s-a păcălit, crezând că mingea va fi reluată de jucătorii din faţa sa, dar ea a intrat în poartă.
Craiova a alergat după doi iepuri la Cluj și n-a prins niciunul. Urmează derbiul cu FCSB
Universitatea a avut doar două ocazii notabile, ambele prin Mitriță (27, 61), dar de fiecare dată portarul Otto Hindrich a fost la post. În schimb, clujenii au mai fost aproape de gol în min. 60, când Denil Maldonado a respins salvator mingea trimisă de Lindon Emerllahu, iar Popescu a apărat șutul lui Alin Fică, și în min. 90+4, când Stipe Juric a fost blocat in extremis de Popescu. La meci au asistat doar 3.128 de spectatori.
Elevii lui Mirel Rădoi au plecat din Gruia cu capul plecat, dar se pot revanșa în fața suporterilor în etapa viitoare, când la Craiova vine liderul FSCB. Alb-albaștrii au coborât pe locul 3 în clasament (32 puncte), după FCSB (35) și CFR Cluj (33).
FC CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 2-0 (2-0)
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu“ – Cluj-Napoca
Au marcat: Mohammed Kamara (23), Meriton Korenica (44)
CFR Cluj: Hindrich – Rocha (’81, Graovac), Bolgado, Ilie, Camora (’88, Abeid) – Fică, Djokovic, Emerllahu (’73, Păun) – Korenica (’81, Nkololo), L. Munteanu (’88, Juric), Kamara. Antrenor: Dan Petrescu.
„U” Craiova: L. Popescu – Mogoş (’62, Mora), Maldonado, Badelj, Bancu – Mekvabishvili (’85, Oshima), Screciu, Houri (’62, Lukic) – Baiaram, Safira, Mitriţă. Antrenor: Mirel Rădoi.
Cartonaș roșu: Alisson Safira (69).
Au arbitrat: Andrei Chivulete – Vasile Marinescu, Andrei Constantinescu; Iulian Dima.
VAR: Florin Andrei, Valentin Avram.
Observatori: Marcel Savaniu (CCA), Cătălin Cursaru (LPF).
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va juca pe stadionul „Ion Oblemenco“ împotriva echipei FCSB. Disputa este programată duminică, 13 aprilie, de la ora 21.00. De partea cealaltă, CFR Cluj va juca tot în Gruia împotriva Rapidului (14 aprilie, ora 20.30).
Clasament play-off
- FCSB 35
- CFR Cluj 33
- Universitatea Craiova 32
- “U” Cluj 29
- Rapid 27
- Dinamo 26
Programul din play-off
Etapa 4 din play-off:
- Universitatea Craiova – FCSB
- U Cluj – Dinamo
- CFR Cluj – Rapid
Etapa 5 din play-off:
- FCSB – CFR Cluj
- Dinamo – Universitatea Craiova
- Rapid – U Cluj
Etapa 6 din play-off:
- Rapid – FCSB
- Dinamo – CFR Cluj
- U Cluj – Universitatea Craiova
Etapa 7 din play-off:
- FCSB – Dinamo
- CFR Cluj – U Cluj
- Universitatea Craiova – Rapid
Etapa 8 din play-off:
- U Cluj – FCSB
- Universitatea Craiova – CFR Cluj
- Dinamo – Rapid
Etapa 9 din play-off:
- FCSB – Universitatea Craiova
- Dinamo – U Cluj
- Rapid – CFR Cluj
Etapa 10 din play-off:
- CFR Cluj – FCSB
- Universitatea Craiova – Dinamo
- U Cluj – Rapid

