Compania de Apă Oltenia a semnat, vineri, contractul vizând „Proiectare și execuție Centrală electrică fotovoltaică pentru autoconsum – Compania de Apă Oltenia”, care se va realiza la Stația de Epurare a Apelor Uzate Făcăi, potrivit unui comunicat emis de CAO.
Finanțat în procent de 85% din fonduri norvegiene, cu o contribuție de 15% a beneficiarului, contractul are o valoare de 2.735.368,25 lei fără TVA și a fost adjudecat de asocierea URBIO DOWNSTREAM SRL (lider) – URBIO RO SRL, cu ARHINGGAL PROJECTS SRL şi QUARTZ MATRIX SRL, ca subcontractanţi. Pe fondul creșterii galopante a prețurilor la energia electrică și având în vedere nevoia de a optimiza costurile, precum și pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, Compania de Apă Oltenia a obținut finanțare externă de la Innovation Norway pentru proiectul „Stație de tratare a apelor uzate cu consum de energie zero în municipiul Craiova – ZEP Craiova”.
Obiectivul acestui proiect este instalarea unui sistem fotovoltaic pentru a reduce consumul și costurile energiei electrice, scopul final fiind transformarea Stației de Epurare într-o platformă cu consum zero de energie și zero emisii de GES (gaze cu efect de seră), prin utilizarea biogazului, folosind surse de energie regenerabile. Investiția prevede realizarea unui sistem fotovoltaic de 350 kWp, urmând să fie instalate 642 panouri fotovoltaice monocristaline, și este finanțata prin Mecanismele financiare SEE și Norvegia, 2014-2021 în cadrul ”Programului pentru energie în România”, structura de finanțare fiind următoarea: 85% fonduri norvegiene și 15% contribuție Compania de Apă Oltenia.
„Principalii indicatori de performanță rezultați din implementarea acestui proiect sunt reducerea anuală a nivelului de CO2 (echivalentul a 175 to/an), producerea energiei din surse regenerabile – estimată la 572 MWh/an, ceea ce ar duce la o economie a costurilor cu energia electrică de peste 325.000 lei. Această economie de energie și costuri reprezintă aproximativ 17% din valoarea actuală a facturilor plătite de companie“, se mai arată în ccomunicatul transmis de CAO. Conform contractului, proiectarea și execuția lucrărilor, incluzând și instruirea personalului Companiei de Apă Oltenia SA în utilizarea echipamentelor, va dura 9 luni, iar perioada de garanție este de 36 de luni.