Comisia Europeană: acordul pentru Brexit a fost semnat

Comisia Europeană acord Brexit

Comisia Europeană și Consiliul European au semnat astăzi acordul pentru Brexit. Acordul fusese aprobat deja de Regatul Unit. Urmează ratificarea de către Parlamentul European. Anunțul a fost făcut de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”.

Ursula von der Leyen

Textul stabilit de Comisia Europeană va fi supus ratificării în Parlamentul European la 29 ianuarie.

Diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul. Ieșirea Marii Britanii din UE va avea loc la 31 ianuarie, la miezul nopţii.

Acordul validat de Comisia Europeană și de Consiliu urmează să fie semnat la Londra de premierul britanic Boris Johnson.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE.

Plenul Parlamentului European își va da votul asupra acordului la 29 ianuarie. După acordul Parlamentului European, Consiliul va adopta, prin procedură scrisă, decizia privind încheierea acordului în numele UE.

Separarea oficială este însoţită de o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020. Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE în această perioadă, fără a lua parte totuşi la deciziile comunitare.