Unul dintre cele mai spectaculoase monumente din județul Mehedinți, cetatea Trikule din Svinița, a fost inclus pe lista investițiilor Consiliului Județean.
Ruinele cetății se află în apele Dunării și nu au fost în atenția autorităților locale până acum. Turiștii care trec prin zonă spun că e mare păcat, pentru că această cetate, împreună cu toate castrele romane, davele și fortificațiile de pe Defileul Dunării, „ne dezvăluie o parte din matricea noastră spirituală și culturală, adică, ne spun cine suntem noi de fapt.
Dar în același timp, această cetate reprezintă și unul dintre cele mai elocvente exemple ale nepăsării României față de propriul ADN istoric. Cetatea Tricule(Tri Kule sau Triculi după alte surse) se află în stare avansată de degradare iar condițiile de vizitare sunt precare, dacă nu imposibile. Zidurile turnurilor au căzut prada vremii nemiloase, erodării, incompetenței autorităților dar și căutătorilor de comori despre care se spune ar fi distrus segmentul dinspre râu al unuia dintre turnuri”, scrie un călător pe site-ul taracubalauri.com.
Autoritățile spun că cetatea a fost afectată de amenajarea lacului de acumulare Porțile de Fier I și că atunci când nivelul Dunării este scăzut se poate vedea și cel de-al treilea turn.
Ziduri fascinante
„Informații concrete despre această cetate precum perioada când a fost zidită, obiectivul acesteia sau decăderea ei nu prea avem. Se spune totuși că ar fi fost ridicată între a doua jumătate a secolului XIII şi începutul secolului XV, dar înainte de 1430. Regele maghiar, Sigismund de Luxemburg, undeva pe la 1419, oferă Cetatea Tricule cavalerilor teutoni pentru a asigura apărarea frontierei dunărene.
Alte izvoare istorice îi indică pe cnejii bănăţeni ca fiind proprietari de drept în preajma anului 1443. Mergând pe acest fir narativ, regăsim un hrisov de prin secolul al XV-lea care îl prezintă de această dată pe banul Petru Petrovici construind cetatea cu scopul clar de a fi punct de frontieră și de a stopa expansiunea otomană.
Din ansamblul ce a reprezentat Cetatea Tricule, astăzi se mai pot vedea două turnuri (cule) de apărare”, se mai arată în descriere.
Mai mult, site-ul itour.ro notează că există o listă a celor mai spectaculoase edificii scufundate din lume. Pe locul 8 se află şi Cetatea Tricule.
Investiții din fonduri europene
Consiliul Județean Mehedinți anunță că a fost adoptat un proiect de hotărâre cu privire la investițiile ce vor fi demarate în județ și care au ca scop dezvoltarea economică, turistică și culturală. Printre ele, și Trikule.
„Practic, prin votul consilierilor a fost completată lista de investiții din cadrul Strategiei de Dezvoltare a județului Mehedinți pentru perioada 2014-2020 a fost completată cu un număr de 18 proiecte, între care:
Amenajarea spațiului de agrement nautic Orșova;
Reamenajarea parcului din zona de nord și amenajarea insulei din Orșova;
Reabilitarea și consolidarea imobilului Ogredana La Mala;
Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a ruinelor Cetății Trikule din Svinița;
Amenajarea și punerea în valoare a insulei Șimian și a cetății Ada Kaleh”, se arată în comunicatul Consiliului Județean.