marți, octombrie 15, 2024
22.8 C
Craiova

Ciolacu, despre gestionarea efectelor inundaţiilor: „Autoritățile au acționat ca la carte”. Ce probleme au fost în țară

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în această dimineață, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, că autorităţile au acţionat profesionist, ”ca la carte” şi a adăugat că se bucură că au fost luate măsuri preventive pentru a exclude pierderile de vieţi omeneşti. El a menţionat că autorităţile vor rămâne în alertă și în următoarele ore, pentru a se asigura că nu vor fi probleme.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, pe timpul codului portocaliu de ploi, care a cuprins toată țara, autoritățile au acționat într-un mod profesionist, „ca la carte”. Premierul a ținut să le mulțumească pompierilor, jandarmilor, militarilor şi poliţiştilor pentru toată această perioadă,  în mod deosebit pentru azi noapte, când au făcut o noapte albă, fiind atenți la modul cum evoluează starea vremii, în toate zonele țării.

”Din punctul meu de vedere s-a acţionat profesionist, ca la carte, şi mă bucur mult că am luat nişte măsuri preventive astfel încât să excludem pierderile de vieţi omeneşti. Vreau să mulţumesc pompierilor, jandarmilor, militarilor şi poliţiştilor pentru toată această perioadă,  în mod deosebit pentru azi noapte, fiindcă împreună cu prefecţii, cu autorităţile locale în judeţele vizate, aţi avut o noapte albă ca întreaga echipă de la Ministerul de Interne”.

Gestionarea efectelor inundaţiilor. Autoritățile rămân în alertă

Premierul Marcel Ciolacu a mai spus că misiunea autorităților încă nu s-a încheiat și rămân în alertă în continuare, pentru a se asigura că nu vor exista niciun fel de probleme.

„Rămânem în continuare în alertă. Oamenii se vor întoarce la locuinţele lor, dar nu avem nicio victimă. Acest lucru este cel mai important”, a transmis premierul Marcel Ciolacu Marcel Ciolacu, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Premierul a precizat că o situaţie deosebită a fost la Galaţi, unde au fost evacuate peste 5.900 de persoane. ”Paza bună trece primejdia rea! Asta înseamnă să acţionezi profesionist, să iei – preventiv – toate măsurile necesare pentru protejarea vieţilor omeneşti şi a bunurilor materiale”, a spus Ciolacu.

Aproape 6.000 de persoane, evacuate preventiv la Galați

Potrivit IGSU, au fost necesare, pe timpul nopții, intervenţii în 116 localităţi din 29 judeţe, din cauza efectelor ploiilor abundente şi vântului.

14 autovehicule şi 2 imobile au fost avariate de copacii căzuţi, iar 11 persoane au fost blocate pe un drum forestier din Covasna, ele fiind salvate. Circulaţia maritimă şi fluvială este suspendată, iar manevrele în toate porturile din judeţul Constanţa şi la Bara Sulina, în judeţul Tulcea, sunt oprite.

Au fost evacuate preventiv 6.014 persoane din 28 de localităţi din judeţele Argeş, Braşov, Galaţi şi Vaslui. Majoritatea provin din judeţul Galaţi, unde 5.937 de persoane au fost relocate. De asemenea, în judeţul Vaslui au fost evacuate 60 de persoane, în Braşov (localitatea Budila) 6 persoane, în Argeş (localitatea Lereşti) 11 persoane, iar alte 684 de persoane au refuzat evacuarea.

Oltenia iese de sub codul portocaliu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră.

În intervalul menţionat, în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

Un alt Cod galben, valabil în acelaşi interval, vizează ninsori şi intensificări ale vântului, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Aici, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Județele din Oltenia nu se află în rândul zonelor care vor fi vizate de noul cod galben de ploi și vânt, care este vigoare până mâine.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

TRAFIC RESTRICȚIONAT PE STRADA CRIVENI DIN ORAȘUL PIATRA-OLT

TRAFIC RESTRICȚIONAT PE STRADA CRIVENI DIN ORAȘUL PIATRA-OLT

Mai multe articole din aceeasi categorie