Autor: Tudor ARTENIE
Pandemia nu este decât un alt câmp fertil pentru necontenita noastră ceartă. Nicăieri, în orice colț al societății ai căuta, nu găsești liniște. Nu că „liniștea noastră” ar fi vreun deziderat, dar parcă toată lumea a scăpat boii în miriște. Cuvântul de ordine este ceartă. Iar dacă nu se ceartă cineva cu cineva, atunci cu siguranță cineva ceartă pe altcineva.
Se ceartă intens antivacciniștii cu provacciniștii.
Nimeni nu a vorbit (încă) despre obligativitatea vaccinării. Subiectul e sensibil, românii sunt sensibili când vine vorba de făcut ceva pentru că e obligatoriu. Cu toate acestea, antivacciniștii au ieșit în stradă, iar dacă numărul acestora nu este îngrijorător de mare, nu înseamnă că nu se cuvine să fie certați zdravăn de „ceilalți”. Așa că au dat pe-afară și unii și ceilalți, noroc că suntem un popor guraliv și mai puțin dispus să trecem la fapte, că nu am fi avut o ceartă zdravănă, am fi avut probabil o păruială în toată regula pe străzile civilizatei noastre capitale.
Se ceartă autoritățile din Timiș cu autoritățile centrale.
Cei din Timiș au votat să iasă din carantină, deși cifrele arată cu situația lor nu s-a îmbunătățit. Dimpotrivă. Bănățenii au considerat că au dreptul să atârne restricțiile în cui. Bucureștii au considerat că bănățenii nu au acest drept, așa că le-au trântit ușa libertății în nas și au prelungit carantina. În capitală mușchii sunt mai mari, s-a văzut chiar și atunci când președintele a pozat cu brațul gol ca să primească vaccinul anti-COVID.
Nici medicii și nici juriștii nu sunt scutiți de scandal.
O doamnă doctor a anunțat că ea vindecă pacienții infectați cu perfidul virus altfel decât stabilesc protocoalele oficiale. Anunțul a provocat o schismă și mai adâncă între adepții variantelor oficiale de tratament și oponenții acestora. O ceartă în toată regula a încins internetul, iar fiecare „opinist”, cu sau fără pregătire, s-a dezlănțuit pe deplin.
Pe partea cealaltă, desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor Magistraților produce aceeași încrâncenată ceartă. Un neobosit schimb de replici belicoase s-a declanșat între CSM, ministerul justiției, asociațiile de magistrați sau juriști aflați pe cont propriu. O ceartă care nu ne lasă să uităm nici de „câmpul tactic” din justiție, nici de interesele celor care știu că dacă stăpânesc justiția, stăpânesc toată societatea.
Politicienii de la putere se ceartă și ei. Cei din opoziție nu prea contează.
De ce nu s-ar certa dacă, oricum, nu se înghit? Ministerele conduse de USR-PLUS par să aibă altă agendă decât cele conduse de liberali. La fel – primăriile. Premierul are o sarcină extrem de grea, trebuie să împartă bani și armonie, iar la ambele suntem deficitari. Așa că apar tot felul de declarații cu trimiteri la defectele „celorlalți”, parcă e un concurs de vânat greșeli în cabinetul Cîțu. Deocamdată, pe fondul hibernării în care s-a refugiat PSD și al incoerenței AUR, cei de la guvernare se ceartă mai cu perdea. Fanii lor însă au rupt perdelele, iar pe Facebook avem un regal de invective.
Cine se mai ceartă? Toată lumea: credincioșii cu necredincioșii, minoritățile (de orice fel) cu majoritățile, iubitorii de animale cu dușmanii necuvântătoarelor, vecinii între ei, fanii lui Biden cu fanii lui Trump, activiștii de mediu cu oricine le stă în cale. Toți, cu toată lumea.
După mai bine de un an de pandemie și după o iarnă capricioasă, am obosit cu toții. Și nimeni nu are un cuvânt bun pentru nimeni. Empatia a fugit de mult dintre noi. Iar dacă vă imaginați că se simte cineva responsabil de ceva, vă înșelați. Toți sunt perfecți, toată lumea are dreptate!