Județul Olt s-a menținut, duminică, 9 iunie 2024, în top-ul prezenței la urne, terminând ziua alegerilor pe locul 2, cu o prezență de 62,42% la alegerile locale (față de 52,42% media națională). Prezență de peste 50% s-a înregistrat, în ordine descrescătoare, și în Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Dolj.
Toate consiliile județene din Oltenia au fost câștigate de către PSD, cel mai mare scor fiind obținut în județul Olt – 58,13%.
Iată rezultatele:
Vâlcea – PSD 50,23%, PNL – 27,16%
Mehedinți – PSD 56,52%, PNL – 27,36%
Gorj – PSD 46,3%, PNL – 26,56%
Dolj – PSD 56,99%, PNL – 22,39%
Olt – PSD 58,13%, PNL – 20,41%
PSD pierde Primăria Slatina
Scorurile sunt în favoarea PSD și în privința municipiilor reședință de județ. Cu o excepție, municipiul Slatina, care a fost câștigat de liberalul Mario De Mezzo, cu un scor de 50,23%.
La Târgu-Jiu, primăria a fost câștigată de edilul în funcție Marcel Romanescu, cu un scor de doar 35,49%, la Râmnicu-Vâlcea a fost reconfirmat Mircia Gutău, cu un scor de 46,12%, la Craiova candidata PSD Lia Olguța Vasilescu a înregistrat cel mai bun scor din Oltenia – 55,97%, iar la Drobeta Turnu-Severin a câștigat social-democratul Marius Vasile Scrieciu, cu 49%.