Ce acuzații i se aduc lui Călin Georgescu. Parchetul General a făcut publice acuzaţiile care i se aduc fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, săltat miercuri din trafic şi adus la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi audiat.
Georgescu a fost ridicat în urma percheziţiilor maraton desfăşurate în mai multe judeţe, vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Călin Georgescu este urmărit penal pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații, precum și implicare în organizații cu caracter fascist, rasist, xenofob sau antisemit. Potrivit unor surse din anchetă, cel mai probabil Georgescu va fi plasat sub control judiciar.
Anchetatorii au transmis și că s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostului candidat.
„Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
- comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
- fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
- iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018“, a transmis Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Citește și: Zelenski a cedat în fața lui Trump. Ucraina va împărți resursele sale minerale cu SUA. Ce garanții a primit