Complexul Energetic Oltenia (CEO) se numără printre cele mai profitabile companii din România, potrivit cifrelor înregistrate în 2022. De fapt, CEO se află în top 3 la profitul obținut anul trecut, după OMV Petrom și Hidroelectrica.
Potrivit unui clasament întocmit de Economedia, pe baza datelor furnizate de Termene.ro, OMV Petrom a redevenit anul trecut cea mai profitabilă companie din România, după ce în 2021 pe primul loc se afla Fondul Proprietatea. Cu o cifră de afaceri de peste 55 de miliarde de lei în 2022, OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 10,2 miliarde lei, în creștere cu 282% față de 2021, cu cei 7.372 de angajați. Pentru anul acesta însă, lucrurile stau diferit. OMV Petrom estimează în 2023 un profit net considerabil mai mic față de 2022, de doar 3,9 miliarde lei, potrivit raportului privind bugetul pentru 2023. Compania estimează că veniturile din vânzări vor fi semnificativ sub nivelul din 2022 pentru toate segmentele de business, în contextul scăderii volumelor de vânzări și a reducerii prețurilor de piață.
Pe locul doi în top „cele mai profitabile companii din România în 2022“ se află Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania a înregistrat în 2022 un profit de 4,3 miliarde de lei, în creștere cu 45% față de 2021, când a raportat un profit net de 3 miliarde lei. Hidroelectrica a avut o cifră de afaceri de 9,2 miliarde de lei și 3.388 de angajați.
Cele mai profitabile companii din România în 2022. CEO, creștere uriașă cu 329% față de 2021
Complexul Energetic Oltenia ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai profitabile companii din 2022. Compania a avut anul trecut un profit net de 3,4 miliarde lei, în creștere uriașă cu 329% față de 2021, o cifră de afaceri de 5,4 miliarde lei și 10.692 de angajați.
Următoarea companie din acest clasament este Fondul Proprietatea, care a înregistrat un profit net de 2,769 miliarde lei în 2022, în scădere față de cele 5 miliarde lei din 2021. Pe locul cinci este Nuclearelectrica, care a înregistrat anul trecut un profit net de 2,7 miliarde lei, în creștere cu 166% față de 2021, afaceri de 6,3 miliarde lei și un număr de 2.221 angajați.
În top cinci găsim, așadar, companii care activează în domeniul energiei, fapt ce arată că aceste companii au profitat pe deplin de explozia prețurilor la tot ce înseamnă energie, petrol, gaze naturale, carburanți, energie electrică. De asemenea, din primele cinci companii, patru sunt controlate de stat. În top zece se mai află și companii din alte domenii, precum domeniul bancar, retail sau telecomunicații.
Top 20 cele mai profitabile companii din România, în 2022
FIRMA | PROFIT NET ÎN LEI |
OMV Petrom | 10.287.553.182 |
Hidroelectrica | 4.394.378.205 |
CEO | 3.499.914.114 |
Fondul Proprietatea | 2.769.448.871 |
Nuclearelectrica | 2.764.423.452 |
Romgaz | 2.531.945.414 |
Banca Transilvania | 2.177.998.978 |
BCR | 1.830.015.908 |
Dedeman | 1.702.616.369 |
Pavăl Holding | 1.517.807.993 |
RCS & RDS | 1.332.040.418 |
BRD | 1.285.937.894 |
Lidl Discount | 1.054.580.568 |
Electrocentrale București | 1.034.400.568 |
J.T. International | 932.919.360 |
Kaufland | 884.346.491 |
Enel Green Power Roman | 812.848.145 |
Continental Automotive | 675.774.647 |
Rompetrol Rafinare | 666.277.159 |
Engie | 637.666.691 |
Sursă: Calcule Economedia pe baza datelor Termene.ro