Cuviosul Ilarion a fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, în Asia. Plin fiind de Duhul Sfânt, el a strălucit ca un soare printre oameni, vindecându-i de boli și curățindu-i de duhurile cele necurate. Acest bărbat dumnezeiesc a luat mai apoi mucenicia în timpul lui Leon Armeanul (813-820) care pornise din nou prigonirile contra apărătorilor sfintelor icoane. Împreună cu alți patruzeci de monahi Cuviosul Ilarion a fost alungat în surghiun la Efes și acolo a pierit în temniță.
Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăției lui Leon Isaurul (717-741) și a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulți ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, și că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mănăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta și marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârșea dumnezeiasca Liturghie. Și, intrând în biserică și în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea și a răsturnat la pământ Sfintele și dătătoarele de viață Taine ale lui Hristos.
După aceea, prinzând pe cei mai aleși monahi, patruzeci și doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalți, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alții, bărbile și fețele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins, și altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mănăstirea și biserica, iar pe cei ferecați, patruzeci si doi de părinți, i-a surghiunit în țara de la marginea Efesului și acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit.
Deci, în acea vreme, și Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinții aceia, având rânduiala egumeniei, se știe că a pătimit mult și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.
În timpul vieții Sfântul Ilarion a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau semințele roditoare le certa și le izgonea cu cuvântul din țarini și din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea și pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca și Elisei proorocul, a despărțit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă și șchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu pești mulți le-a umplut mrejele.
Sursa: crestinortodox.ro