Calendar creștin-ortodox: Sfânta Muceniță Anastasia Romana

Biserica o pomenește pe 29 octombrie pe Sfânta Muceniță Anastasia Romana. Ea a trăit în vremea împăraților păgâni Deciu (249-253) și Valerian (253-260). A rămas orfană de ambii părinți la vârsta de trei ani. A fost luată spre creștere de stareța unei mănăstiri de lângă Roma.

Sfânta Anastasia s-a făcut vestită printre creștini datorită frumuseții duhovnicești, iar printre păgâni datorită frumuseții trupești.

Guvernatorul păgân Probus, auzind de frumusețea ei, a trimis soldați la mănăstirea în care aceasta viețuia, ca să o aducă înaintea lui. Ajunsă în fața guvernatorului, ea și-a declarat credința în Hristos. Guvernatorul a încercat mai întâi să o ademenească pe Anastasia, căci dorea să o ia de soție, apoi a trecut la amenințări.

Însă, mucenița a răspuns: „Gata sunt să mor pentru Dumnezeul meu nu doar o dată, ci și de sute de ori, de este cu putință”. Monahia Anastasia a fost supusă multor chinuri: i s-au tăiat sânii și limba, iar în cele din urmă a fost omorată prin decapitare în afara cetății.

În Mănăstirea Grigoriu se păstrează gambele, talpa stângă, mâna dreaptă a moaștelor Sfintei Anastasia Romana.

Sursa: crestinortodox.ro