vineri, ianuarie 17, 2025
-3.8 C
Craiova

Boicot la simularea examenelor de bacalaureat în Mehedinţi. Vezi aici motivul !

Simularea examenelor de Bacalaureat, pentru clasele a XI-a şi a XII-a, a debutat luni, 19 martie, cu proba de Limbă şi Literatură Română, dar şi cu boicotul profesorilor, nemulţumiţi de faptul că nu au fost rezolvate problemele salariale discutate în ultima vreme cu reprezentanţii Guvernului.
Şi dascălii din Mehedinţi au ales să protesteze luni prin boicotarea simulărilor, nemulţumiţi fiind de grila de ierarhizare, de salarizarea diferenţiată, de calcularea sporurilor la vechiul salariu şi de comasările şcolilor. Membrii de sindicat din patru licee din judeţul Mehedinţi au refuzat să participe luni, 19 martie, la comisiile de asistenţă în cadrul simulării examenelor de bacalaureat, dar şi-au desfăşurat activitatea prin participarea la cursurile şcolare. Este vorba de Colegiul Naţional ”Traian”, Colegiul Naţional ”Gheorghe Ţiţeica”, Colegiul Tehnic ”Decebal” şi Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Strehaia. Profesori care au refuzat să facă parte din comisiile de evaluare a lucrărilor sunt, de altfel, în toate unităţile şcolare unde au loc aceste simulări. ”Prin acest protest, dorim ca Ministerul Educaţiei să vadă că nu stăm grozav şi să ne apere, să ne sprijine, să fie reprezentantul nostru în Guvern, nu să fie împotriva noastră”, spune Ion Zoican, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere dn Învăţământ Mehedinţi.
Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ a anunţat încă de acum ceva vreme că „în urmă consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioadă 19-22 martie 2018”. Cum protestul a fost anunţat din timp, Inspectoratul Şcolar Mehedinţi a avut timpul necesar să identifice cadrele şcolare care să accepte să facă parte din comisiile de asistenţă şi evaluare a lucrărilor, astfel că această simulare s-a desfăşurat în toate unităţile de învăţământ fără probleme. În judeţul Mehedinţi, au susţinut acest examen 3.526 de elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a. Simularea examenelor de Bacalaureat, pentru clasele a XI-a şi a XII-a, a debutat luni, 19 martie, cu probă de Limbă şi Literatură Română. Pe 20 martie are loc simularea pentru Limbă şi Literatua Maternă, iar pe 21 martie va fi probă obligatorie a profilului. 

Sursa: www.adevarul.ro

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

E oficial! Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an

Cum se vor derula alegerile prezidențiale din acest an. Guvernul a aprobat, joi, ca data alegerilor prezidenţiale să fie...

Mai multe articole din aceeasi categorie