miercuri, aprilie 23, 2025
14.2 C
Craiova

Bercea Mondialu și alți nouă complici, reținuți după audieri. „Nu am dat niciun ban cu camătă, am vândut Skode pe 2-3 mii de euro“

Sandu Anghel, cunoscut în lumea interlopă drept Bercea Mondialu, și alți nouă complici au fost reținuți în această dimineață după o noapte de audieri. Ei vor ajunge în fața judecătorului de caz cu propunere de arestare preventivă.

Sandu Anghel și mai mulți membri ai familiei sale sunt cercetați într-un dosar care vizează infracțiuni de camătă și șantaj. La sosirea la sediul DIICOT Craiova, Bercea Mondialu a neagat orice fel de acuzație. „Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă, am vândut Skode pe 2-3 mii de euro și poate să zică… Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă“, a strigat acesta.

11 percheziţii au avut loc miercuri, în judeţele Olt, Teleorman şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal deschis de procurorii DIICOT Craiova, care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj. Membrii grupului cereau dobânzi lunare cuprinse între 10 şi 40% din valoarea împrumuturilor şi ar fi recurs la ameninţări, acte de intimidare sau violenţe fizice, în vederea recuperării sumelor datorate. După ce a fost ridicat din București, Sandu Anghel a fost dus la Craiova, pentru audieri.

Bercea Mondialu și alți nouă complici, reținuți după o noapte de audieri. „Au găsit niște bani care provin din chirii, șefule. Nu există nicio cămătărie, totul legal“

În Teleorman, suspectul principal are mai multe proprietăți. În vizorul anchetatorilor a fost și noua casă a liderului de clan. „Au găsit niște bani care provin din chirii, șefule. Nu există nicio cămătărie, totul legal. Frații mei, tatăl meu nu a șantajat în viața lor pe nimeni, nu a dat bani cu dobândă“, susținea Marian Sandu, fiul lui Bercea Mondialu. Cu sumele fabuloase obținute din activitățile ilegale, membrii clanului și-ar fi achiziționat mai multe case, terenuri sau mașini de lux.

Sandu Anghel a fost eliberat din închisoare în 2022, după o pedeapsă de aproape 14 ani, pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina. Iar în 2014 a fost condamnat definitiv la 8 ani și 9 luni de închisoare, după ce și-a înjunghiat un nepot, dar a fost eliberat condiționat în 2019.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Transferuri pe bandă la SCMU Craiova! Cinci nume noi în Polivalenta din Bănie, pentru noul sezon

Conducerea SCMU Craiova pregătește noul sezon de handbal și a perfectat deja transferul a cinci jucătoare. Clubul din Bănie...

Mai multe articole din aceeasi categorie