vineri, ianuarie 24, 2025
4 C
Craiova

Azi e mare sărbătoare: Izvorul Tămăduirii, ziua în care se sfințesc apele

În prima vineri de dupa Paști, în fiecare an Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului. Numele sărbătorii aduce aminte de mai multe minuni care au fost săvârșite la un izvor din apropierea Constantinopolului.

Conform tradiției, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure de lângă Constantinopol. Acolo el întâlnește un bătrân orb, care îi cere puțină apă și să îl duca în cetate. Leon caută un izvor pentru a-l ajuta pe sărman. Apoi, o aude pe Fecioara Maria spunându-i: ”Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure și luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

Acesta asculta de ceea ce Maica Domnului îi spuse și reuși să găsească un izvor din care să îi dea orbului apă să bea. De asemenea, cu acea apă Leon îl spală pe față pe bătrân, iar acesta începu să își recapete vederea.

După ce ajunge împărat, Leon ctitorește o biserică lângă acel izvor. Pe vremea lui Iustinian, pe cand acesta suferea de o boală grea, se vindecă după ce a baut apă din acest izvor. Drept multumire, Iustinian ctitorește o biserică și mai mare, care va fi distrusă însă de otomani în anul 1453.

Conform credincioșilor, de-a lungul timpului acest izvor a vindecat foarte multe boli și a tămăduit o serie de răni și suferințe.

Credincioșii care vizitează Istanbulul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Construcția actuală a fost ridicată în secolul al XIX-lea, însă în subsolul ei există un paraclis din secolul V, unde există chiar și astăzi izvorul cu apă tămăduitoare.

Obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

Odată cu prăznuirea acestei sărbători, se sfințesc apele. Ortodocșii vin în această zi la biserică pentru a participa la slujba de sfințire a apei, care poartă și numele de Aghiasma Mică.

După ce preotul sfințește apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”.

În tradiţia populară, sărbătoarea este norocoasă şi spornică pentru săpătorii de fântâni. În această zi, apele sunt mai zgomotoase, mai zbuciumate; de aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă- în grădina casei sau în zone de deal şi de câmpie, pe ogorul lor.

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte – acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

La țară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, oamenii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.

 

 

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Podul peste Olt construit în vremea regelui Carol I va fi, în sfârșit, reabilitat! Pe unde se va circula

Podul peste râul Olt de la Slatina, construit în vremea regelui Carol I, va intra în reparații capitale. S-a...

Mai multe articole din aceeasi categorie