marți, decembrie 3, 2024
4.2 C
Craiova

Aparat ultraperformant la Spitalul Județean Slatina. Când vor putea fi făcute primele angiografii

Spitalul Județean de Urgență Slatina a achiziționat un aparat ultraperformant care va permite diagnosticarea și tratarea afecțiunilor cardiovasculare. Investiția este de peste 7 milioane lei, primele angiografii urmând să poată fi făcute în primul trimestru al anului viitor, conform termenului avansat de managerul SJU, Angela Nicolae.

„Echipamentul va fi instalat în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, marcând un pas important în dezvoltarea infrastructurii medicale a spitalului. Investiția a fost posibilă cu sprijinul și implicarea Consiliului Județean Olt, care este principalul partener pentru sănătatea oltenilor, iar finanțarea este asigurată din bugetul județului Olt, precum și din fonduri de la Ministerul Sănătății”, au precizat reprezentanții unității sanitare, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Inițiativa noastră răspunde nevoilor crescânde ale pacienților cu afecțiuni cardiovasculare severe și îmbunătățește capacitatea de intervenție rapidă și eficientă. Statisticile arată o creștere a cazurilor de infarct miocardic și insuficiență cardiacă, ceea ce impune o capacitate sporită de diagnostic și tratament”, mai menționează sursa citată.

„Acest angiograf este mai mult decât un echipament medical – este o șansă pentru pacienții noștri cu boala cardiacă ischemică de a beneficia de diagnostic și tratament mai rapid, aproape de casă. Coronarografiile și implantarea de stenturi reprezintă proceduri salvatoare, care vor deveni accesibile și pacienților din județul Olt. Este un pas important, nu doar pentru Secția Cardiologie, ci și pentru întreaga comunitate”, spune șeful Secției Cardiologie, dr. Preduț Ionuț-Gabriel.

Aparat ultraperformant la Spitalul Județean Slatina. Ce servicii vor putea fi oferite

Echipament performant va ajuta la evaluarea diagnostică a pacienților cu afecțiuni sau patologie cardiovasculară, în funcție de care se va stabili conduita terapeutică, funcționalitățile principale ale angiografului fiind:

• Coronarografii: investigații pentru vizualizarea arterelor coronare și identificarea blocajelor;

• Implantare de stenturi: intervenții minim invazive pentru deschiderea arterelor îngustate.

„Inițial, angiograful va fi utilizat pentru pacienții cronici. După completarea echipei medicale cu personal specializat, acesta va deveni funcțional și pentru gestionarea urgențelor cardiovasculare. (…) Această investiție reflectă angajamentul nostru de a dezvolta Spitalul Județean de Urgență Slatina și de a oferi servicii medicale de cea mai bună calitate pentru comunitate”, au completat reprezentanții SJU Slatina.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

CCR a decis! A validat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu și Elena Lasconi, în finala pentru Cotroceni

CCR a decis: primul tur al alegerilor prezidențiale a fost validat. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor lupta...

Mai multe articole din aceeasi categorie