joi, martie 27, 2025
13.3 C
Craiova

Angajații Companiei de Apă Oltenia, implicați în Campania „Donează! Sângele tău poate fi un miracol pentru o nouă viață“

Angajații Companiei de Apă Oltenia (CAO) s-au implicat în Campania „Donează! Sângele tău poate fi un miracol pentru o nouă viață“. Aceștia au participat, marți, la o acțiune de donare de sânge, desfășurată chiar la sediul instituției.

Suntem mereu implicați și atenți la nevoile comunității locale din care facem parte, astfel că am ales să spunem «DA» inițiativei Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova de a participa la Campania «Donează! Sângele tău poate fi miracol pentru o nouă viață!». Este un mic dar pe care îl facem din inimă, acum, în preajma celor mai frumoase sărbători din an, însă și modul în care încercăm să atragem atenția asupra nevoii continue de sânge din spitale“, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Oltenia

Vom promova în continuare aceste activități, avem colegi implicați, care donează frecvent, și încercăm, în acest fel, să creștem gradul de conştientizare în privința importanţei donării de sânge, un gest mic, însă care poate salva o viață“, a mai anunțat compania.

Citește și: Compania de Apă Oltenia se extinde. Cine a mai intrat în aria de operare

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Primii pași pentru Cardiologia Intervențională la Slatina!

La Slatina s-au făcut primii pași pentru Cardiologia Intervențională. Consiliul Județean (CJ) Olt a aprobat, joi, reorganizarea Secției de...

Mai multe articole din aceeasi categorie