ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice să recupereze sumele calculate greşit de Raiffeisen Bank, pentru dobânzile unor credite din perioada 2006-2009, potrivit unui comunicat al instituției.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă beneficiarilor – foşti şi actuali clienţi ai Raiffeisen Bank S.A, cu credite încheiate în lei/euro/dolari, în perioada 2006-2009, aflate în derulare la data de 20.10.2017, momentul emiterii Ordinului de Preşedinte ANPC, prin care s-a dispus restituirea sumelor reclaculate, în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi – să se prezinte la unităţile băncii, pentru recuperarea sumelor cuvenite potrivit Ordinului amintit, ţinând cont de faptul că Raiffeisen Bank are obligaţia restituirii acestor sume.
În urma unei acţiuni de control, echipele de comisari ANPC au constatat că operatorul economic Raiffeisen Bank a calculat dobânzile creditelor în RON, EUR şi CHF (franc elveţian), în perioada 2006-2009, într-un mod eronat, ceea ce a dus la încasarea unor sume fără temei legal, de la debitori. Ca atare, ANPC a sancţionat banca şi a dispus restituirea de către aceasta a sumelor încasate în plus, măsură consfinţită şi de sentinţa definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde aceasta fusese contestată de operatorul economic.
ANPC nu uită! Ce îi sfătuiește pe clienții Raiffeisen Bank. 19 milioane de euro au fost rambursate clienților
În situaţia descrisă mai sus s-au aflat 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank, în perioada menţionată, urmând a fi rambursate peste 19 milioane de euro consumatorilor afectaţi.
Până în acest moment, din calculul sumelor recuperate a rezultat că a fost achitat un procent estimat la 92% din totalul sumelor aferente acestui Ordin, banca argumentând că diferenţa de 8% a rezultat din existenţa unor contracte de credit pentru care titularii nu s-au prezentat la bancă.
De aceea, ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice şi/sau moştenitorul/moştenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, să se prezinte la oricare dintre sucursalele Raiffeisen Bank din ţară pentru a intra în posesia sumelor de rambursat, indiferent de situaţia actuală a raportului dintre creditor şi debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc).