joi, februarie 6, 2025
4.5 C
Craiova

Doar Ana Bogdan, în turul 2 la simplu la Transylvania Open. O urmează și Jaqueline?

Jucătoarele din România au avut prestații slabe la Transylvania Open, doar Ana Bogdan reușind să avanseze în turul secund.

Ana Bogdan s-a calificat, marți, în turul 2 la Transylvania Open, turneu de categorie WTA 250. Ana, locul 120 WTA, a învins-o în primul tur pe britanica Jodie Burrage, numărul 191 mondial, cu scorul de 6-2, 6-3.

„Vă mulțumesc pentru tot suportul vostru, vă mulțumesc pentru faptul că ați fost alături de mine în număr atât de mare. Am fost foarte determinată încă de la primul punct. La început am fost un pic tensionată, dar era și normal, îmi era dor să joc aici, în fața voastră și e normal să ai emoții la început. Dar pe parcurs am fost tot mai pozitivă și m-am bucurat de meci. Este minunat, e special să fim toate fetele la același turneu, nu știu dacă s-a mai întâmplat până acum. Mi-a părut rău de cele care au ieșit, dar le urez mult succes celor care au rămas și sper să le încurajați la fel de tare cum ați făcut-o la meciul meu”, a declarat Ana Bogdan după meci.

În turul 2, Ana Bogdan va juca împotriva italiancei Elisabetta Cocciaretto, favorită 7, numărul 60 mondial, care a depășit-o pe Irina Begu cu 6-3, 7-5.

Jaqueline Cristian joacă astăzi cu Ella Seidel

Luni, Gabriela Ruse, locul 112 WTA, beneficiară a unui wild-card, a fost învinsă în două seturi de ucraineanca Anhelina Kalinina, numărul 49 mondial și favorită 4, scor 6-2, 6-3. De asemenea, Sorana Cîrstea (64 WTA) a cedat surprinzător în prima manșă în fața canadiencei Marina Stakusic, numărul 119 mondial, venită din calificări, 6-1, 1-6, 6-4.

Pe de altă parte, Jaqueline Cristian, favorita numărul 8 a turneului, o va întâlni mâine pe Ella Seidel (19 ani, 143 WTA), care vine din calificări. Cele două s-au mai duelat o singură dată, în 2023, în finala turneului ITF de la Zagreb, câștigată de Cristian cu 6-1, 3-6, 7-6 (0).

Citește și: Final de drum pentru Simona Halep! Învinsă la Transilvanya Open, se gândește la retragere

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Încă o destinație de vacanță de pe Aeroportul Internațional Craiova. Era printre cele mai solicitate

De pe Aeroportul Internațional Craiova se va putea zbura, din vară, către o nouă destinație de vacanță, a șaptea...

Mai multe articole din aceeasi categorie