marți, martie 18, 2025
0.3 C
Craiova

Alro vrea angajaţi şcoliţi! Ore de practică în ateliere moderne, bursă şi masă caldă pentru viitorii muncitori ai fabricii!

Alro, cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), a înființat, în colaborare cu Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina și cu sprijinul Primăriei din Slatina prima clasă de învățământ profesional dual din județul Olt.

„Alro are o strategie de dezvoltare pe termen lung, care vizează creșterea producției și diversificarea gamei de produse”, a declarat Gheorghe Dobra, Director General al Alro “La baza acestei strategii sunt oamenii, specialiștii care pot implementa planurile noastre de extindere și de intrare pe noi piețe. Iar pentru aceasta investim în formarea de noi angajați, în pregătirea viitoarelor generații de aluminiști. Suntem încrezători că programul de învățământ dual va fi un succes și de aceea dorim să îl extindem, anul viitor, cu încă o clasă, cu o specializare nouă, tot în colaborare cu Colegiul Tehnic Metalurgic”.

Prima clasă de învățământ dual profesional are 27 de elevi care vor face pregătire teoretică și practică pe parcursul a trei ani și se vor califica în meseria de mecanic utilaje și instalații în industrie. Alro va asigura stagiul profesional și va oferi o bursă lunară de 200 lei, pentru fiecare elev, precum și o masă caldă în fiecare zi pe perioada desfășurării stagiului de pregătire.

Alro a întreprins, de asemenea, demersuri pentru înființarea unei noi clase, în anul școlar următor, care va avea specializările de electrician și mecanic utilaje și instalații în industrie. Clasa ar urma să aibă 28 de locuri.

Compania se implică, în mod tradițional, în formarea profesională a viitorilor angajați. Astfel, Alro are parteneriate cu unități de învățământ liceal, postliceal și universitar (Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova etc.) pentru facilitarea stagiilor de practică a elevilor și studenților, realizarea de lucrări de sfârșit de an, licență, masterat, doctorat, sau pe diverse teme de cercetare în domeniu sau pentru organizarea unor clase de pregătire practică prin școala profesională, în meserii de interes pentru Alro.

În plus, Alro susține unitățile de învățământ din Olt cu echipamente diverse, precum autoturisme scoase din uz pentru Colegiul Tehnic Metalurgic și pentru Colegiul Tehnic Alexe Marin, ambele din Slatina, care sunt utilizate ca material didactic pentru elevi. De asemenea, Alro a dotat cu echipamente laboratorul amfiteatrului și cabinetului de fizică al Colegiului Național Ion Maiorescu, Giurgiu, ai cărui elevi au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele de fizică.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

(VIDEO) ANUNȚUL BOMBĂ al lui Donald Trump. Va declasifica 80.000 de pagini din dosarul asasinării președintelui J.F. Kennedy!

Anunț bombă al lui Donald Trump despre dosarul asasinării președintelui J.F. Kennedy. Președintele SUA a anunțat că va declasifica,...

Mai multe articole din aceeasi categorie