ALRO, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, a anunțat miercuri, 9 august 2023, rezultatele financiare consolidate și individuale pentru semestrul 1 2023.
Cifra de afaceri a Grupului a scăzut la 1,55 miliarde RON în semestrul I 2023, față de 2,1 miliarde lei în S1 2022, ca urmare a cotațiilor în scădere ale LME și a închiderii temporare a rafinăriei de alumină ALUM, anunță compania, prin intermediul unui comunicat de presă. Grupul a înregistrat o pierdere netă de 164 milioane lei în semestrul 1 2023, comparativ cu un profit net de 15,3 milioane lei în semestrul 1 2022.
„În ultimii 20 de ani, am investit peste 530 de milioane USD în dezvoltarea și transformarea ALRO”
„În ultimii 20 de ani, am investit peste 530 de milioane USD în dezvoltarea și transformarea ALRO și ne-am angajat să continuăm pe această cale. În timp ce am oprit temporar producția de alumină, pe baza unor factori economici, am decis să vindem afacerea cu bauxită din aceleași motive și am redus producția de aluminiu electrolitic, am investit în instalația noastră de eco-reciclare, pentru a sprijini producția de aluminiu cu consum redus de energie electrică. În fapt, în iunie, am inaugurat o investiție de 11 milioane USD în tehnologie și protecția mediului la instalația de eco-reciclare care ne va ajuta să creștem producția la această unitate, cu impact pozitiv asupra costurilor de producție”, a declarat Marian NĂSTASE, Președinte al Consiliului de Administrație al ALRO.
Investițiile s-au concentrat de asemenea pe creșterea eficienței produselor, prin achiziționarea unei linii de prelucrare a plăcilor de aluminiu capabilă să proceseze produsele cât mai aproape de cerințele privind dimensiunea, a mai precizat Năstase. „Și vom continua strategia noastră pe termen lung axată pe aceleași principii care ne-au susținut afacerile până acum și care ne-au ajutat să ne adaptăm mai rapid la toate schimbările și recesiunile mediului internațional al aluminiului, păstrând și extinzând în același timp numărul clienților și portofoliul de produse din ce în ce mai sofisticate”, a adăugat Marian NĂSTASE.
Cum a evoluat piața
Rezultatele în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut au la bază evoluția pieței de profil. Cotațiile LME au rămas scăzute în S1 2023, cu valori în jur de 2.000 USD/tonă. Media LME la trei luni pentru prima jumătate a anului 2023 a fost de 2.360 USD/tonă, mai puțin cu 21% față de S1 2022, când media a fost de 3.088 USD/tonă. În 2023, cea mai mare valoare a LME a fost de 2.662 USD/tonă înregistrată în ianuarie, în timp ce în S1 2022, LME a atins un maxim de 3.968 USD/tonă în martie 2022, detaliază reprezentanții companiei.
Mai mult, mai menționează sursa citată, stocurile de aluminiu din depozitele London Metal Exchange au crescut, în iunie 2023 cu 21% față de decembrie 2022 și cu 46% față de iunie 2022. „La nivel local, piața de energie electrică din România a înregistrat cotații în jur de 1.000-1.050 lei/MWh (peste 200 EUR/MWh). Lichiditatea scăzută are de-a face în principal cu noul cadru de reglementare pentru tranzacții (OUG 27/2022), prin care producătorii de energie au voie să vândă energie doar pe mecanismul MACEE”, precizează reprezentanții ALRO.
Vânzări cu 25% mai mici în 2023, față de aceeași perioadă a anului trecut
Vânzările consolidate ale Grupului ALRO în semestrul 1 2023 au fost de 1,55 milioane RON, mai mici cu 25% față de cele raportate în perioada similară a anului 2022, precizează reprezentanții companiei. Reducerea este determinată, pe de o parte, de cotația mai mică a LME, care a scăzut cu peste 700 USD/tonă comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar pe de altă parte, 2023 a fost caracterizat de o încetinire a vânzărilor și de cererea scăzută în multe sectoare industriale.
ALRO a continuat, cu toate acestea, programul de investiții, în urma unei investiții de 11 milioane USD în facilitatea de eco-reciclare punând în funcțiune al doilea cuptor cu două camere, specializat în reciclarea deșeurilor achiziționate de pe piața de profil. Până la sfârșitul acestui an va fi lansat în producție și al treilea cuptor, astfel încât capacitatea de reciclare a companiei să fie crescută la 100.000 tpa. A fost, de asemenea, continuat programul de modernizare a cuvelor de electroliză, acesta fiind sectorul cu cel mai mare consum de energie al ALRO.
Recunoaștere internațională, prin Certificarea ASI Performance Standard V3, în urma investițiilor în tehnologie
Creșterea producției de aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, pentru industrii sofisticate precum aero și auto, este un alt obiectiv urmărit în 2023 prin planul de investiții, anunță compania.
„Investițiile în tehnologie au adus recunoaștere internațională, ALRO obținând Certificarea ASI Performance Standard V3 la operațiunile sale din Slatina. Certificarea acoperă, după cum se menționează în documentul oficial primit de Companie: «Fabricarea și vânzarea șleburilor din aliaj de aluminiu, barelor, sârmei, plăcilor și tablelor obținute prin turnare, laminare la cald, omogenizare, tratament termic, prelucrare mecanică, finisare și testare pentru aplicații industriale, industria aerospatială, auto și de apărare în locatia ALRO S.A., Str. Pitești, Nr. 116, 230048 Slatina, Județul Olt și ALRO S.A., str. Milcov Nr. 1, 230077 Slatina, Judetul Olt, România».
Standardul de performanță ASI V3 definește principiile și criteriile de mediu, sociale și de guvernanță pentru a aborda problemele de durabilitate în lanțul valoric al aluminiului”, se mai menționează în comunicatul citat.