marți, decembrie 10, 2024
6.4 C
Craiova

Ajutorul de stat pentru HoReCa, doar cu acte contabile certificate de experți

Ministerul Economiei a anunțat că în perioada următoare va fi lansat apelul de proiecte pentru granturile de ajutor de stat pentru industria HORECA, instituit în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020.

Acest act normativ are în vedere unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit ordonanței de urgență, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant. La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant.

În aceste condiții, Ministerul Economiei face apel la potențialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Alături de raport trebuie întocmită și anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la procedura de implementare a schemei, care este în consultare publică.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

00:02:42

(VIDEO) Când zăibărul a fost mai bun decât vinul de Bordeaux! Francezii, învinși pe Central de driblingurile lui Balaci și superexecuțiile lui Țicleanu și...

Pentru suporterii Universității Craiova, ziua de 8 decembrie are și o altă însemnătate: a fost ziua în care Craiova...

Mai multe articole din aceeasi categorie