Aeroportul Craiova, complet securizat. Este împânzit de camere video și sisteme de detecție

Aeroportul Internațional Craiova a fost complet securizat. Este împânzit de camere de supraveghere și sisteme de detecție
Aeroportul Internațional Craiova a fost complet securizat. Este împânzit de camere de supraveghere și sisteme de detecție

Aeroportul Internațional Craiova este complet securizat, după finalizarea proiectului cu fonduri europene care a presupus șase obiective de investiții care să ducă la creșterea gradului de siguranță aeroportuară, plus achiziția unor echipamente de securitate.

Potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, 98% din proiectul de securizare completă a Aeroportului Internațional „George Constantinescu“ din Craiova este deja realizat. 

„În acest moment, au fost finalizate toate obiectivele cuprinse în proiect, cu excepția zonei noului terminal aflat în construcție. Întreaga infrastructură aeroportuară va avea un grad ridicat de siguranță datorită dotării cu echipamente de control și securitate și datorită realizării unui drum tehnologic perimetral de peste 5 kilometri lungime, cu sistem de iluminat și sisteme de detecție și de control acces al porților, astfel încât să existe supraveghere totală a incintei atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Exteriorul aeroportului va fi monitorizat de 115 camere video, în timp ce, în interior, alte 210 camere vor asigura supravegherea din terminalele de pasageri“, a anunțat, pe Facebook, președintele CJ Dolj.

Aeroportul Craiova, complet securizat. Ce au presupus lucrările

Securizarea completă indoor/outdoor a Aeroportului Internațional Craiova a fost realizată cu ajutorul unei finanțări europene nerambursabile, valoarea totală a proiectului fiind de 76 milioane de lei (TVA inclus). Lucrările care au dus la creșterea nivelului de securitate al incintei aeroportuare au fost executate de asocierea Civitas Systems SRL – Kato Group SRL – Mineralport SRL – Energobit SA. Drumul perimetral spre exemplu, construit de Mineralport SRL, are o lungime de 5,2 km, a fost realizat de la zero, este din beton (18 cm) și a fost prevăzut, printre altele, cu șapte platforme de încrucișare (alveole) cu lățimea de doi metri.

Celelalte cinci obiective de investiții din cadrul proiectului au presupus realizarea sistemului de iluminat al drumului tehnologic perimetral; realizarea unui sistem de detecţie perimetrală cu sistem de televiziune în circuit închis şi sistem control acces pentru porţile de acces perimetrale, care să asigure supravegherea totală a perimetrului atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte; reabilitarea şi extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor şi a zonelor publice din interiorul terminalelor; reabilitarea şi extinderea sistemului CCTv de supraveghere a zonelor externe terminalelor şi a zonelor publice din interiorul terminalelor; construirea unei remize pentru echipa de intervenţie.

Tot în cadrul proiectului „Securizare completă (outdoor/indoor) a Aeroportului Internaţional Craiova” au fost achiziţionate şi o serie de echipamente de securitate. Este vorba de echipamente tip EDS cu management TIP (FTI sau CTI), pentru controlul de securitate al bagajelor de cală, şi de echipamente EDSCB cu raze X cu management TIP, pentru controlul de securitate al bagajelor de cabină. 

Citește și:

Iulie 2023 – cea mai bună lună din istoria Aeroportului Craiova! Unde se situează la nivel național