sâmbătă, mai 17, 2025
9.8 C
Craiova

Acordul cu SUA a fost ratificat de parlamentul ucrainean. „Este fundamentul unui nou model de interacțiune cu un partener strategic cheie”

Parlamentul ucrainean a ratificat, joi, 8 mai 2025, acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, cu o zi înainte de demonstrația de forță pe care Rusia o face în cadrul unei parade militare, pentru a celebra 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste.

Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat acordul cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputați prezenți. Acordul cu SUA prevede crearea unui fond comun de investiții care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea viitoare a mineralelor, hidrocarburilor, pământurilor rare și a altor resurse minerale ucrainene, precizează Agerpres, care citează EFE și Reuters.

Acordul a fost votat în pofida îndoielilor exprimate de unii deputați ucraineni că s-ar putea ca guvernul să nu le fi prezentat toate informațiile despre acest document și despre unele dintre compromisurile la care s-a ajuns, mai scrie sursa citată. Parlamentul ucrainean a fost convocat într-o sesiune specială pentru a vota acest document.

Ministrul economiei, Iulia Sviridenko, a catalogat acordul ca fiind unul istoric și benefic pentru interesele economice și de securitate ale Ucrainei

Ministrul economiei, Iulia Sviridenko, a catalogat acordul ca fiind unul istoric și benefic pentru interesele economice și de securitate ale Ucrainei, liderii partidului de guvernământ și cei ai opoziției exprimând aceeași opinie. În discursul său susținut în plen, ministrul economiei a descris acordul ca fiind „echilibrat” și a subliniat că acest document este considerat de Casa Albă drept parte a „arhitecturii de securitate” pe care SUA o pot oferi Ucrainei, mai scrie Agerpres.

Ambele părți semnatare ale acordului au putere decizională egală în ceea ce privește gestionarea fondului, ministrul subliniind că s-a reușit eliminarea celor mai oneroase condiții pentru partea ucraineană din forma finală a acordului după câteva săptămâni de negocieri tensionate.

Fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat că acordul va servi la consolidarea „încrederii” între Ucraina și SUA. Liderul opoziției a criticat administrația președintelui Volodimir Zelenski pentru timpul pierdut, în opinia sa, pentru a pecetlui acest angajament și prin urmare în consolidarea alianței strategice cu SUA.

Acordul cu SUA a fost ratificat de parlamentul ucrainean. Aspectele acordului vor fi detaliate prin două acte adiționale care vor fi publicate la o dată ulterioară

Ministrul economiei, Iulia Svirienko, a transmis într-o postare pe X: „Parlamentul ucrainean a ratificat istoricul Acord de parteneriat economic între Ucraina și Statele Unite. Acest document nu este doar o construcție juridică – este fundamentul unui nou model de interacțiune cu un partener strategic cheie”.

În parlament s-a exprimat și îngrijorarea cu privire la lipsa de detalii ale unora dintre prevederile acordului, cu referire la modul în care va fi administrat viitorul fond de investiții preconizat pentru reconstrucția Ucrainei sau despre cum vor fi făcute eventualele contribuții. Ministrul Sviridenko a dat asigurări că fondul de investiții va fi operațional în câteva săptămâni, iar succesul său va depinde de nivelul de implicare al SUA, mai notează Agerpres, citând Reuters.

Aspectele acordului vor fi detaliate prin două acte adiționale care vor fi publicate la o dată ulterioară, potrivit oficialilor de la Kiev.

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

Mircea Lucescu a anunțat „stranierii“ pentru dubla cu Austria și Cipru. Rădoi e sceptic în privința calificării

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 19 jucători care evoluează în străinătate pentru meciurile...

Mai multe articole din aceeasi categorie