Ileana Vulpescu, autoare a nenumărate volume de proză iubite de public, a încetat din viață, la 89 de ani, potrivit unui anunț făcut de scriitorul Radu F. Alexandru. Originară din Dolj, Ileana Vulpescu a absolvit Facultatea de Filologie în București, a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică a Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul Explicativ al Limbii române. A scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.
Radu F. Alexandru a criticat pe pagina sa de Facebook „liniștea” din presă față de acest subiect?
”LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE…
A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!…”, a scris Alexandru.
Cartea care s-a bucurat de un imens succes a Ilenei Vulpescu a fost „Arta conversației”, volum lansat în 1980, la editura Cartea Românească, și care a fost reeditat dupa 1989.
Era una dintre cărțile care nu se găseau pe tarabe în perioada ceaușistă, ci se dădeau „pe sub mână”, adică cu o „bonificație” pentru vânzător, notează 3dots.ro.
Soțul Ilenei Vulpescu a fost poetul și traducătorul Romulus Vulpescu, care a decedat în 2012.
Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, în județul Dolj, comuna Bratovoești.
„Eu, înainte de orice, sunt româncă”
Într-un interviu acordat îm mai 2007 Jurnalului Național, Ileana Vulpescu vorbea despre viață, cărți și limba română.
„Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri.
N-am aspirat să mă văd tradusă in limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă in ungureşte şi in slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii.
Oricine şi-ar vrea cărţile traduse in milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, in primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor.
«Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila.
Cind mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă in sine, dar trece atit de repede…
Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci și ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…)
