A început Procesul Halep la TAS! Simona a fost audiată timp de 9 ore, iar astăzi va fi față în față cu fostul antrenor Patrick Mouratoglou!

A început Procesul Halep la TAS

De Ion Ghermănescu

O cursa low cost a dus-o pe Simona Halep, marti, la Geneva. De acolo, campioana noastră și-a continuat drumul către Lausaunne, unde între 7 și 9 februarie, Simona va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Este ultima șansă a lui Halep de a-și dovedi nevinovăția după scandalul de dopaj în care a fost implicată în urmă cu doi ani. Halep a primit o suspendare de 4 ani de la ITIA pe 12 septembrie 2022, iar acum speră să scape de acuzații prin judecata și verdictul TAS.

Cine sunt cei trei judecători!

Miercuri dimineața, Simona Halep s-a prezentat în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Audierea a început și toate speranțele stau în verdictul TAS. Așteptată de reprezentanții presei din țară, dar și din străinătate, Simona a spus doar câteva cuvinte: ”Îmi cer scuze, voi vorbi după aceea! Mulțumesc!”

Asta a fost tot ce a rostit Halep în fașa presei. Și asta pentru că nu are voie, conform regulilor TAS, să declare nimic până la terminarea audierilor. Astăzi, fostul număr 1 mondial a fost însoțită la audieri de doi bărbați: fratele său, Nicolae, și avocatul Howard L. Jacobs.

Cei trei judecători care o vor judeca pe Halep sunt Anabelle Bennett (Australia), președintele completului, Jeffrey J. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania). Interesant este că germanul a fost ales de ITIA, organizația care a suspendat-o pe Halep, iar americanul este cel ales de româncă. Halep putea alege și un judecător român, dar a evitat asta pentru a nu da liber speculațiilor.

Audierile de astăzi au durat nu mai puțin de 9 ore și s-au desfășurat cu ușile închise. La cererea părților implicate, Tribunalul nu va oferi nicio informație presei până la anunțarea verdictului final.

Mouratoglou va fi audiat astăzi!

Știrea principală a acestor zile este aceea că astăzi, joi 8 februarie, TAS îl va audia pe Patrick Mouratoglou. Halep a declarat la Euronews că a rupt orice legătură cu fostul antrenor și academia acestuia și a lăsat să se înțeleagă că francezul și academia sa sunt principalii vinovați în acest scandal.

Chiar dacă Halep va furniza probe în acest sens, este greu de crezut că TAS va anula suspendarea. Codul WADA precizează clatr că ”orice sportiv este direct responsabil de substanțele descoperite în organismul său”. Mai degrabă, românca speară într-o reducere a pedepsei. Ținând cont că din septembrie 2022 a trecut un an și jumătate, Halep ar putea reveni pe teren peste 6 luni, o variantă mai mult decât acceptabilă pentru ea și stafful său.

Euro Oltenia Info vă va ține la current cu tot ce se întâmplă la Lausanne până la finalul procesului.