miercuri, aprilie 23, 2025
14.2 C
Craiova

6 aprilie – Ziua NATO în România. Bolojan: „NATO rămâne garantul apărării noastre colective“. Cum am intrat în NATO acum 21 de ani

Ziua NATO în România este marcată, în 2025, la 6 aprilie. Această zi este celebrată în prima duminică a lunii aprilie, începând cu anul 2005, în baza Legii 390/2004. Pentru stabilirea datei dedicate acestei zile, s-a ținut cont de momentul aderării României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, respectiv data de 29 martie 2004, precum și de ziua arborării drapelului României la sediul organizației NATO, la Bruxelles, anume data de 2 aprilie 2004, conform www.mae.ro.

Un eveniment de referință pentru societatea românească, din perspectiva statutului României de aliat NATO și a semnificațiilor asociate acestui moment, Ziua NATO reprezintă o sărbătoare publică dedicată democrației și spiritului european și euro-atlantic.

Aceasta este marcată printr-o serie de manifestări organizate în toate localitățile unde sunt unități militare, în țările în care România are acreditați atașați ai apărării și în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militari români. Statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării organizează, cu acest prilej, ceremonii militare, Ziua Porților Deschise, activități cultural-artistice și sportive, simpozioane și expoziții.

Ziua NATO în România. Mesajul transmis de președintele interimar Ilie Bolojan

NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a afirmat, duminică, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis cu ocazia Zilei NATO în România și a aniversării a 21 de ani de la aderarea țării noastre la Alianța Transatlantică.

Ziua NATO în România. Mesajul transmis de președintele interimar Ilie Bolojan

„Sărbătorim 21 de ani de când România a devenit parte a celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie. Aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană au reprezentat principalele obiective strategice asumate de țara noastră după Revoluția din Decembrie 1989, iar realizarea lor a marcat pozitiv evoluția societății noastre către o democrație autentică. În actualul context internațional, mai mult decât oricând, apartenența la NATO constituie atât o garanție de securitate, cât și o bază solidă pe care țara noastră să-și continue dezvoltarea și să se profileze ca pilon de stabilitate regional și ca un Aliat responsabil“, se arată în mesajul transmis de Ilie Bolojan.

Bolojan: „Angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit“

Președintele interimar a evidențiat că prin structurile NATO pe care România le găzduiește și prin participarea militarilor noștri la Grupul de luptă NATO din Polonia și la misiunile de poliție aeriană întărită în țările baltice, țara noastră are un rol important la întărirea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic.

„NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit. În același timp, vom contribui la consolidarea securității europene, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Vom sprijini în continuare Ucraina, în perspectiva obținerii unei păci juste și durabile. România și-a respectat angajamentului asumat la nivel NATO și a majorat bugetul destinat Apărării la peste 2% din PIB.

Vizăm o creștere graduală în următorii ani, în condiții de echilibru bugetar și cu sprijinul instrumentelor europene. Vom continua să folosim această bază financiară pentru a prioritiza modernizarea și dotarea Armatei României, creșterea interoperabilității cu aliații, instruirea personalului militar și revitalizarea industriei naționale de apărare“, a adăugat Ilie Bolojan.

Șeful interimar al statului a punctat că este necesară dezvoltarea infrastructurii de transport pentru a asigura mobilitatea.

„Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la aderarea României la NATO, adresez felicitări și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui deziderat național. Celor care continuă să lucreze în sprijinul întăririi profilului României în NATO le transmit îndemnul de a-și menține neclintite angajamentul și profesionalismul. Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO! La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!’, a mai transmis Bolojan.

Ziua NATO în România. CJ Olt: „Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică înseamnă protecție, parteneriate solide și respect international“

Ziua NATO a fost celebrată în județul Olt printr-o paradă militară. În fața Prefecturii Olt a fost arborat steagul NATO.

„Ziua NATO ne reamintește cât de prețioasă este siguranța într-o lume instabilă. Apartenența României la Alianța Nord-Atlantică înseamnă protecție, parteneriate solide și respect internațional. Este o sărbătoare publică dedicată democrației, valorilor europene și atașamentului nostru față de lumea occidentală. A fost nevoie de voință politică, de coerență și de unitate din partea partidelor tradiționale pentru ca România să atingă acest obiectiv esențial.

La mulți ani, NATO! La mulți ani României în NATO – un reper de stabilitate și maturitate strategică“, a fost mesajul Consiliului Județean Olt.

Cum s-a ajuns la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord

După atentatele teroriste din Statele Unite, de la 11 septembrie 2001, Parlamentul României a hotărât participarea statului român ca aliat de facto al NATO în lupta împotriva terorismului cu toate mijloacele, inclusiv militare. De asemenea, România a oferit Alianței Nord-Atlantice acces la spațiul său aerian, maritim și terestru.

La 8 octombrie 2002, Camera Reprezentanților a Congresului SUA a adoptat Rezoluția 486 privind securitatea transatlantică și extinderea NATO, prin care se recomanda explicit extinderea Alianței, la summitul din capitala Cehiei, cu șapte state din Centrul și Sud-Estul Europei. Eforturile comune ale factorilor decizionali din România, de îndeplinire a obiectivelor Planului Național de Aderare la NATO și demersurile diplomației române au contribuit la adoptarea deciziei din noiembrie 2002, de la Praga, a liderilor statelor membre de extindere a organizației. Oficiali ai Alianței au punctat eforturile României în spectrul asigurării stabilității și securității Balcanilor, în misiuni desfășurate sub egida Alianței.

Summitul NATO de la Praga, desfășurat la 21-22 noiembrie 2002, a reprezentat unul din momentele cele mai importante, în evoluția organizației și cel mai amplu val de extindere, prin invitarea a șapte state să adere: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia. Statele candidate au semnat Protocoalele de Aderare, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic, la 26 martie 2003.

Participarea Armatei Române la operațiuni de menținerea păcii a fost esențială pentru aderarea la NATO

Participarea Armatei Române la operațiuni de menținerea păcii și de stabilizare în zone de conflict din Balcani și Afganistan, precum și angajamentul ferm de participare în coaliția împotriva terorismului au constituit argumente semnificative pentru invitarea României să adere la NATO.

La 1 martie 2004, președintele României, Ion Iliescu, a promulgat Legea nr. 22/2004 de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. La aceeași dată, secretarul general al NATO, Jakob de Hoop Scheffer, a trimis ministrului român al Afacerilor Externe, Mircea Geoană, scrisoarea prin care transmitea Guvernului României, în numele Părților la Tratat, invitația de aderare a statului român la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord. La 3 martie 2004, Legea 22/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministerul Afacerilor Externe a pregătit instrumentul de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, document semnat de președintele Ion Iliescu și depus la depozitarul Tratatului, respectiv Guvernul Statelor Unite ale Americii. După depunerea instrumentului de aderare, România a devenit membru cu drepturi depline la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

NATO reunește în prezent 32 de state membre, după aderarea recentă a Finlandei (4 aprilie 2023) și a Suediei (7 martie 2024) la organizație, potrivit www.nato.int.

Citește și: 21 de ani de la aderarea României la NATO! Mesajul SUA

Informațiile publicate de euro24info.com pot fi preluate de alte publicații doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.

Ultimele stiri

(VIDEO) A fost montat primul tablier metalic pe lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei

A fost montat primul tablier metalic pe lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Asocierea turcă Nurol...

Mai multe articole din aceeasi categorie