26 de utilaje de deszăpezire, în acțiune pe drumurile județene din Dolj. SPLDP SA, societatea deținută de Consiliul Județean (CJ) Dolj care are în administrare cei aproape 1.200 km de drumuri județene, și-a trimis încă de aseară utilajele din dotare pentru a asigura condițiile de trafic.
Potrivit reprezentaților societății, pe drumurile județene din Dolj s-a acționat și încă se acționează cu 26 de utilaje (cu lamă și sărărițe), fiind împrăștiate 384 de tone de material antiderapant. În Dolj se circulă în condiții de iarnă, pe un carosabil umed, SPLDP recomandând șoferilor să circule cu prudență și să țină cont de condițiile meteo.
„Ninsoarea de primăvară a scos zeci de utilaje și muncitori pe drumurile județene pentru a împrăștia material antiderapant și pentru a îndepărta zapada căzută pe carosabil. Se circulă în condiții de iarnă în tot județul pentru că drumurile sunt umede și ninsoarea încă nu s-a oprit, dar intervenția drumarilor de la Societatea pentru Lucrări Drumuri și Poduri Dolj va continua până la oprirea precipitațiilor“, a anunțat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Citește și: Intră în impas drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu?