21 martie – Ziua Olteniei. „Tudor Vladimirescu intră în București ținând în mână o pâine mare, semn al păcii și al belșugului”

21 martie – Ziua Olteniei. Ziua când Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului

Ziua Olteniei se sărbătorește în fiecare an la 21 martie. A fost instituită în anul 2017, prin Legea 65/2017, lege adoptată la inițiativa a 27 de parlamentari din partea mai multor formațiuni politice (PSD, PNL, Minorităţi, UNPR şi neafiliaţi). Inițiatorii și-au motivat demersul menționând trecutul istoric bogat al Olteniei. Data a fost aleasă în strânsă legătură cu un important moment istoric.

„Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti ținând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului. Aşadar, se cuvine să marcăm ziua de 21 martie, momentul în care Tudor Vladimirescu intră în Bucureşti şi coboară Podul Calicilor, ca fiind ziua Olteniei”, menționau inițșiatorii legii, în expunerea de motive publicată pe site-ul Camerei Deputaților.

Conform legii, Ziua Olteniei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific. Manifestările dedicate acestei zile pot fi incluse în programele Societăţii Române de Radiodifuziune şi în cele ale Societăţii Române de Televiziune.

21 martie – Ziua Olteniei. Până unde se întinde Oltenia de astăzi

Regiunea Oltenia este situată în sud-vestul României şi are o suprafaţă de 29.212 km pătraţi, cuprinzând cinci judeţe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, se arată pe site-ul www.adroltenia.ro, citat de Agerpres.

Oltenia este străjuită în nord de Carpații Meridionali, iar în vest, sud și est de ape curgătoare: fluviul Dunărea, râul Olt. Râul Jiu străbate regiunea în direcția nord-sud și o împarte în două părți aproape egale. Nordul Olteniei este muntos, fiind prezente aici două masive: Parâng (la est de râul Jiu) și Retezat-Godeanu (la vest de râul Jiu). La sud de Carpați se află zona subcarpatică, reprezentată printr-un șir de dealuri (Dealul Bran, Măgura Slătioarei, Dealurile Gorjului, Dealul Bârzei) și depresiuni (Novaci, Tismana, Târgu Jiu). În nord-vest se află Podișul Mehedinți, dealurile Coșuștei și depresiunea Severin. La sud de Subcarpați se află Podișul Getic, divizat în Platformele: Strehaiei (la vest de râul Jiu), Jiului (străbătută de Jiu) și Oltețului (la est de Jiu).

Teritoriul istoric al Olteniei

În sudul Olteniei de află Câmpia Olteniei, care este cel mai vestic sector al Câmpiei Române. Câmpia Olteniei este alcătuită de Câmpiile Blahniței și Băileștilor (la vest de Jiu) și Romanaților (la est de Jiu). Cele mai importante râuri sunt: Olt (împreună cu afluenții Lotru și Olteț), Jiu (împreună cu afluenții Tismana, Motru, Amaradia și Gilort), Desnățui, Drincea și Cerna, conform Wikipedia.

Teritoriul istoric al Olteniei este, astăzi, împărțit astfel: județul Dolj, județul Gorj, județul Mehedinți (fără orașul Orșova și comunele Eșelnița, Dubova, Svinița, care aparțin Banatului), Județul Olt (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia), județul Județul Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia. Tot din Oltenia mai face parte comuna Islaz din județul Teleorman. Județele Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea sunt grupate astăzi în Regiunea de dezvoltare Sud-Vest, care poartă și denumirea de Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (82,4% din teritoriul ei este alcătuit din această regiune istorică).

Citește și: Ziua Olteniei 2024 – ziua când oltenii arată tot ce este mai frumos din istoria lor