La 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Muzeul Național al Literaturii Române propune un regal cultural în perioada 15-19 ianuarie. Accesul va fi gratuit în ziua de 15 ianuarie.
La 14 ani de la declararea Zilei Culturii Naționale la 15 ianuarie și la împlinirea a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Muzeul Național al Literaturii Române lansează invitația de a participa la un regal cultural. Evenimentele – expoziții, dezbateri, serate, dialog cu cititorii, spectacole de teatru și ateliere de educație muzeală, de scenografie, de benzi desenate și de educație alternativă prin artă performativă – sunt conceput atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg. Evenimentele vor fi găzduite la sediile MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8 și din Calea Griviței 64-66, la Casele memoriale ale muzeului, precum și la sediile partenerilor, Academia Română și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.
„În data de 15 ianuarie, vizitarea expoziției de bază a MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, precum și Casele memoriale ale MNLR este gratuită”, anunță organizatorul.
Evenimentul de debut îl constituie sesiunea omagială, dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, care va avea loc în Aula Academiei Române și la care vor lua cuvântul personalități de seamă precum: Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române; acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei; Natalia-Elena Intotero, ministru al Culturii; prof. univ. dr. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române, ministru al Educației; acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române; Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române; prof. univ. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române; prof. univ. dr. Ion Marin, director de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, președinte fondator al Programului Național Cantus Mundi; prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
Ce evenimente sunt dedicate celor 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu
„Un eveniment inedit îl va reprezenta inaugurarea, la sediul MNLR din Calea Griviței 64-66, a proiectului expozițional Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei, un exercițiu de recuperare a operelor și biografiilor unor scriitoare active în perioada interbelică: Hortensia Papadat-Bengescu, Mărgărita Miller-Verghy, Bucura Dumbravă, Aida Vrioni, Natalia Negru, Alice Voinescu, Martha Bibescu, Ticu Archip, Zoe Verbiceanu, Henriette Yvonne Stahl, Sanda Movilă, Cella Serghi, Lucia Demetrius, Ioana Postelnicu, Anișoara Odeanu, Sorana Gurian, Maria Banuș, Jeni Acterian”, anunță organizatorii, pe site-ul propriu.
O altă activitate, organizată în parteneriat cu Academia Română, este expoziția Identitate românească/Identitate europeană și expoziția G. Călinescu – 125, care va fi completată de o dezbatere care vizează calitatea lui G. Călinescu de editor și monograf al lui Mihai Eminescu.
La sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8 se deschide expoziția Mari scriitori români a artistei Adina Romanescu. O altă expoziție care va atrage privirile publicului – de data aceasta, de poterie și bijuterie – este cea a artistei Mihaela Cherciu, Poricale, un proiect expozițional inițiat la MNLR de Monica Morariu, mai spun organizatorii.
Serată eminesciană la sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I
O serată eminesciană va avea loc la sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I, la care vor participa Arlinda Morava și Claudiu Bleonț, acompaniați la pian de Adriana Alexandru. Rodica Mandache și Cezar Antal vă așteaptă la spectacolul de teatru Nina, dedicat scriitoarei Ninei Cassian.
Evenimentul multiart „Gala Tinerilor Scriitori”, care va fi transmis în direct la Radio România Cultural, va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, în cadrul acestuia fiind anunțați anunțați câștigătorii premiilor pentru poezie și critică literară. Atmosfera de excepție va fi întregită de muzica semnată de Mike Godoroja & Blue Spirit.
Un concert acustic folk-jazz va avea loc vineri, când se va prezenta în fața spectatorilor Cătălina Beța.
Un alt eveniment așteptat este discuția dintre Stere Gulea și scriitorul Radu Paraschivescu, pe tema cărții „Scrisoare către nepoatele mele”. O dezbatere moderată de Călin-Andrei Mihăilescu, la care vor participa Șerban Anghelescu, Victor Ivanovici (Zoom), Mircea Martin, Andrei Oişteanu, Horia-Roman Patapievici (Zoom), Raul Popescu, va avea loc sâmbătă și va avea în prim-plan viața și opera lui Ioan Petru Culianu.
Regalul cultural se încheie cu evenimentul Intersecții: poezia și artele vizuale, la care vor participa Teodora Coman, Ioana luna Șerban, Ana Toma, Floarea Țuțuianu și Elena Vlădăreanu.
175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Programul integral pentru perioada 15-19 ianuarie 2025
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 10.00 – 12.00
Aula Academiei Române, Calea Victoriei 125
În clădirea Academiei Române va fi prezentată expoziția foto-documentară Identitate românească/Identitate europeană dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, 100 de ani de la nașterea lui Marin Constantin, fondatorul Corului Național Madrigal, 100 de ani de la moartea lui Gheorghe Dima, 130 de ani de la nașterea lui Ion Barbu, 100 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga, 145 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, 60 de ani de la moartea lui George Călinescu, 90 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru, 185 de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu, 150 de ani de la nașterea lui St. O. Iosif, 100 de ani de la moartea lui Ioan Slavici, 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Expoziția este realizată de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Vor lua cuvântul: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, Natalia-Elena Intotero, ministru al Culturii, prof. univ. dr. Daniel David, membru corespondent al Academiei Române, ministru al Educației, acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, prof. univ. dr. Ion Marin, director de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, președinte fondator al Programului Național Cantus Mundi, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Moment muzical: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Lansare întreg poștal Mihai Eminescu 175. Prezintă Cristina Popescu, director general Romfilatelia.
Organizatori: Academia Română, Ministerul Culturii, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 10.00 – 11.00
Casa memorială „Anton Pann”, strada Anton Pann nr. 20
„Să concepem pe hârtie
Un acrostih, o poezie!”
De Ziua Culturii Naționale vă invităm să participați la un atelier de scriere creativă. Explorând diverse genuri de poezie, ne oprim la acrostih, practicat și de Anton Pann. Vom lectura câteva exemple de acrostihuri, după care, analizându-ne propriile sentimente și emoții, explorând jocul cu rime, ne vom crea propriul acrostih, pornind de la numele fiecăruia dintre noi.
Taxa de participare la atelier este de 7 lei/persoană, iar vizitarea casei memoriale este gratuită.
Vă așteptăm cu drag!
Pentru programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0722 246 863.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 11.00 – 12.00
Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, strada Mărțișor 26
„Ghicitoarea din melon îți aduce-un papion!”
De Ziua Culturii Naționale, vă invităm la un joc de educație muzeală pentru copiii de toate vârstele. Jocul are în centru viața lui Tudor Arghezi. Participanții vor viziona un material video de prezentare a unor informații din viața poetului, apoi vor extrage dintr-o pălărie diverse ghicitori. Răspunsurile corecte vor fi răsplătite cu un pliculeț-surpriză în care se află materialele necesare pentru confecționarea unui papion de carton. De ce tocmai un papion? Pentru că, împreună cu bereta, papionul era unul dintre accesoriile specifice ale poetului.
Taxa de participare este de 7 lei/copil, dar pentru că este o zi specială, vizitarea muzeului este gratuită.
Pentru programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0731 003 011.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 12.00 – 13.00
Casa memorială „George și Agatha Bacovia”, Strada George Bacovia 63
Atelier creativ: Poezia bacoviană și psihologia: explorarea emoțiilor și a sufletului
Cu toții am întâlnit termenul „emoție”. Simțim emoții dinainte de a învăța să vorbim. Acestea sunt mereu cu noi, conferind culoare evenimentelor din viața noastră. Felul în care sunt exprimate reprezintă o modalitate prin care putem transmite mesaje non-verbale. Uneori par simplu de înțeles, dar câteodată ne pun piedici în realizarea obiectivelor noastre. Explorarea modului în care poezia bacoviană poate servi ca o formă de terapie personală contribuind la înțelegerea și gestionarea emoțiilor dificile.
Un atelier creativ care explorează legătura dintre poezia bacoviană și psihologie poate fi captivant, oferind participanților o perspectivă asupra modului în care stările emoționale sunt reflectate în versurile lui George Bacovia.
Taxa de participare este de 7 lei/ copil, vizitarea casei este gratuită. Atelierul este destinat copiilor cu vârste între 7 – 12 ani. Pentru programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0724 336116.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 12.00 – 13.00
Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Bd. Prof. Doctor Gheorghe Marinescu 19
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale vă așteptăm la atelierul Lecția despre muzeu. Participanții vor afla ce este un muzeu, care sunt menirea și funcțiile lui, ce tipuri de muzee există, ce înseamnă patrimoniu muzeal, cum se constituie și se administrează acesta, cine sunt cei care lucrează într-un muzeu și cu ce anume se ocupă ei.
Taxa de participare este de 7 lei/copil, vizitarea casei este gratuită.
Pentru programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0722 657 280.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 13.00 – 14.00
Biblioteca Academiei Române, Calea Victoriei 125
Vernisajul expoziției G. Călinescu – 125
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 14.00 – 15.00
Casa memorială „Liviu și Fanny Rebreanu”, Bd. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu 19
De Ziua Culturii Naționale, vă așteptăm la Casa Memorială „Liviu și Fanny Rebreanu” să povestim despre valorile fundamentale ale poporului român, valori ce l-au ghidat și pe marele prozator Liviu Rebreanu în scrierea operei sale. Simplitatea și puritatea, elogiul spiritualității profunde a țăranului, al credinței și dăruirii de sine, limba frumoasă românească, au devenit criterii ontologice pentru universul ideatic al scriitorului.
,,Numai geniul eminescian a știut să integreze organic comoara limbii țăranului în limba uzuală a tuturor”, scria Liviu Rebreanu. „Prin Eminescu, țăranul român a dăruit elementul cel mai necesar literaturii române: limba curată, bogată, mlădioasă, mereu nouă cu posibilitatea de eternă înnoire”.
Taxa de participare este de 7 lei/persoana, vizitarea Casei Memoriale este gratuită.
Pentru programări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 0725 446364.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 14.00 – 15.30
Mansarda MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere „G. Călinescu. Editor și monograf al lui M. Eminescu”
Participă: prof. univ. dr. Nicolae Mecu, prov univ. dr. Ileana Mihăilă, cercetător științific II Oana Soare. Moderator Lucian Chișu.
Eveniment realizat în parteneriat cu Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 16.00 – 18.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
„Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2024”, în direct la Radio România Cultural, de Ziua Culturii Naționale
Programul Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2024 celebrează cea de-a XV-a ediție a Zilei Culturii Naționale în cadrul unui eveniment multiart transmis în direct de Radio România Cultural, avându-i ca invitați speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit.
Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 17.00 – 18.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Serată eminesciană
Interpretează Arlinda Morava și Claudiu Bleonț
Acompaniază la pian Adriana Alexandru
Arlinda Morava a venit din Albania în România în 1996, la 17 ani. A studiat la Liceul „Dinu Lipatti”, a urmat Conservatorul, a cântat și cântă în continuare la Opera Română și la Muzeul Municipiului București, dar și pe alte scene din țară. Arlinda Morava este și atașat cultural la Ambasada Albaniei.
Claudiu Bleonț a studiat la Liceul German Goethe din București pe care l-a terminat în 1979, după care a urmat Institutul de artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, clasa profesor Grigore Gonța, promoția 1983.
A jucat pe aproape toate scenele din țară aducând cu el bucuria și dăruirea pentru teatru. A debutat cu dreptul în cinematografie în anul 1983, cu filmul „Concurs”, regizat de Dan Pița, deoarece a primit la Festivalul de la Costinești premiul pentru cel mai bun actor. Și-a pus amprenta pe rolurile din „Să mori rănit din dragoste de viață”, „Pas în doi”, „Rochia albă de dantelă”, „Polul Sud”, „O vară de neuitat”, „Femeia visurilor”, „Ursul”.
„Pentru mine «Glossă» este rugăciune. Dacă nu știi ce să faci cu viața ta și te-ai debalansat recitește «Glossă»! Nu trebuie să o știi pe dinafară. Sunt emoționat și tulburat. Bunicul meu a fost preot în comuna Ceptura (…) Tot ce am luat de acolo, din slujirea prin ritualul liturgic și prin limba română se împlinesc în momentul acesta, în prezentul acesta, fără să-mi fac planuri. Nu sunt o bibliotecă de lectură românească, dar am o inimă mare și ce mi-a scăpat pot să parcurg. Ce am citit este păstrat adânc în minte și inimă”, afirmă Claudiu Bleonț.
În cadrul seratei eminesciene soprana Arlinda Morava și pianista Adriana Alexandru vor interpreta „Sara pe deal”, „Mai am un singur dor”, „Și dacă…”, „Pe lângă plopii fără soț” și „Ave Maria”. Claudiu Bleonț va da glas unor fragmente din opera lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Grigore Vieru și Șt. O. Iosif.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 18.00 – 19.00
Sediul MNLR, Calea Griviței 64-66
Vernisajul expoziției „Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei”
Invitați: Ioan Cristescu, Alina Pavelescu, Carmen Mușat, Bianca Cernat, Andreea Răsuceanu, Constantin Goagea
Expoziția „Orașul scriitoarelor. Peisaj urban în literatura scrisă de femei” propune publicului un exercițiu de recuperare a operelor și biografiilor unor scriitoare active în perioada interbelică: Hortensia Papadat-Bengescu, Mărgărita Miller-Verghy, Bucura Dumbravă, Aida Vrioni, Natalia Negru, Alice Voinescu, Martha Bibescu, Ticu Archip, Zoe Verbiceanu, Henriette Yvonne Stahl, Sanda Movilă, Cella Serghi, Lucia Demetrius, Ioana Postelnicu, Anișoara Odeanu, Sorana Gurian, Maria Banuș, Jeni Acterian.
Spirite ale modernității, ele sunt niște citadine – în dubla dimensiune a biografiei și creației, contribuind la ceea ce critica literară a numit citadinizarea literaturii. Scriitoarele și personajele lor locuiesc în oraș, se plimbă pe marile sale bulevarde, prin parcuri, trec prin cafenele și alte locuri ale boemei, intră în librării, cinematografe, expoziții, redacții de reviste, teatre, cenacluri, școli sau licee, universități. Astfel, imaginea orașului modern, în toate straturile sale, de la periferie la centru, se regăsește deopotrivă în biografie și literatură, iar un proces al evoluției urbane devine evident. Pentru prima dată într-un discurs expozițional, literatura și biografia acestor autoare sunt puse în legătură cu spațiul citadin, astfel configurându-se o întreagă rețea de relații, ce scot la iveală semnificații suplimentare, care dau seamă de relevanța literară a unor opere aflate în așteptarea unei necesare evaluări.
Miercuri, 15 ianuarie 2025, ora 19.00 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dialog Stere Gulea cu Radu Paraschivescu despre volumul „Scrisoare către nepoatele mele”
Participă: Stere Gulea, Radu Paraschivescu, actorii Olimpia Melinte și Alex Călin.
O întâlnire-eveniment cu regizorul și scenaristul 𝐒𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐆𝐮𝐥𝐞𝐚, pornind de la volumul „Scrisoare către nepoatele mele: Însemnările unui regizor”, apărut în colecția „Memorii/Jurnale“ a Editurii Humanitas. Alături de autor vor fi prezenți scriitorul Radu Paraschivescu și actorii Olimpia Melinte și Alex Călin, care îi interpretează pe Vera Solomon și Niculae Moromete din filmul Moromeții 3, ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, recent apărut în regia lui Stere Gulea.
Joi, 16 ianuarie 2025, ora 11.00 – 13.00
Ceainăria MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Atelier Eminescu în benzi desenate
Coordonator: Mihai Grăjdeanu
Vineri, 17 ianuarie 2025, ora 18.00 – 19.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Concert acustic folk-jazz Cătălina Beța
Cântăreață și compozitoare, o prezenţă vocală deja cunoscută în peisajul muzical românesc, tulburător de curată, expresivă şi fermecătoare, revelând prin cântul ei un suflet de o delicateţe rară, Cătălina Beța a experimentat mai multe genuri muzicale (electro şi jazz, bossa nova şi chorus, folk, blues). A făcut cunoştinţă cu jazz-ul în perioada facultăţii, în Iaşi, şi s-a îndrăgostit iremediabil de bogăţia inepuizabilă a acestui gen muzical. A câştigat premii importante la concursurile muzicale la care a participat. După ce a terminat facultatea, s-a retras câţiva ani din viaţa muzicală. În 2008 s-a mutat în Bucureşti şi a revenit la vocaţia ei, muzica. O voce de catifea pură, sensibilă, plină de subtilităţi şi nuanţe, își lasă amprenta personală în fiecare sunet.
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, ora 11.00 – 12.40
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Atelier de scenografie pentru copii
În cadrul atelierului, participanții vor afla elemente de teorie despre evoluția scenografiei, diferitele stiluri și rolul scenografului în producțiile teatrale sau filme, elemente de bază ale designului scenic: discuții despre culori, texturi, lumini și cum influențează acestea percepția spațiului scenic. Această parte introductivă va fi urmată de exerciții de creativitate, activități practice pentru a stimula creativitatea și gândirea în spațiu și vor realiza primele schițe de design scenic.
Coordonator: Mariana Pachis
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, ora 16.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Spectacol de poezie Nina
Interpretează Rodica Mandache și Cezar Antal.
Ilustrație muzicală și regia Diana Mihailopol.
„Nina” este un omagiu adus de către actrița Rodica Mandache celei care a fost Nina Cassian, la împlinirea unui veac de la naşterea scriitoarei. „Îmi place foarte mult Nina Cassian. Am iubit-o mult. Era ceva ca să te bage în seamă Nina Cassian, era o femeie foarte inteligentă și extrem de feminină, așa urâtă cum era. Era mai feminină decât aproape toată lumea pe care am cunoscut-o”, mărturisește actrița.
„Scriitoare prodigioasă, artistă multi-talentată, cu personalitate puternică, Nina Cassian (27 noiembrie 1924 – 14 aprilie 2014) nu putea fi decât un personaj controversat a cărui poveste este însă mai complexă decât ar putea părea la o primă privire.[…] Dacă, în ciuda cărţilor sale din anii ’50, nu şi-a compromis definitiv cariera literară, acest lucru s-a datorat consistenţei operei sale ulterioare: Nina Cassian a publicat 20 de volume de poezie legitimă estetic şi la fel de multe cărţi pentru copii”, afirma și scriitorul, traducătorul şi criticul literar Marius Chivu.
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, ora 17.00
Sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8
Vernisajul expoziției de poterie și bijuterie din material ceramic „Poricale” – Atelierul de porțelan
Atelierul de Porțelan a fost înființat în anul 2015 de artista Mihaela Cherciu. De la înființare și până astăzi au fost lansate peste 20 de colecții de bijuterii din porțelan, cu care artista a participat la numeroase târguri de design și expoziții.
În cadrul expoziției „Poricale”, care va fi deschisă la sediul MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8, în perioada 15 ianuarie -1 februarie 2025, vă invităm să descoperiți o serie de creații unicat ale artistei, atât din creația recentă (2024, lucrări de poterie), cât și din colecții mai vechi foarte apreciate de public.
Expoziția Poricale (poame) are ca inspirație mediul natural – diverse tipuri de fructe, realizate din porțelan prin diverse tehnici, glazurate și pictate cu aur coloidal și platină, care devin astfel obiecte de artă purtabilă. Compozițiile prezentate în expoziție duc cu gândul la naturile statice ale lui Caravaggio, Gustave Courbet, Claude Monet sau Paul Cezanne.
Artista Mihaela Cherciu a absolvit Universitatea Națională de Arte București în anul 1998, la Secția textile-design vestimentar, și a lucrat, atât ca artist independent (tapiserie, pictură), cât și ca scenograf, stilist, în presa de specialitate, ulterior ca galerist și, în ultimii zece ani, ca ceramist. În 2018 și 2021 a câștigat două concursuri de design organizate de Muzeul Național Cotroceni, în cadrul proiectului Centenar Creativ, cu lucrările Cocarda Junilor și Inima României Mari.
Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
Detalii. https://www.atelieruldeportelan.ro; https://www.facebook.com/atelieruldeportelan
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, ora 18.00 – 20.00
Sala Perpessicius, Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Ioan Petru Culianu
Invitați: Silviu Angelescu, Victor Ivanovici (Zoom), Mircea Martin, Andrei Oişteanu, Horia-Roman Patapievici (Zoom), Raul Popescu
Moderator: Călin-Andrei Mihăilescu
Duminică, 19 ianuarie 2025, ora 10.00 – 12.00
Sediul MNLR, str. Nicolae Crețulescu 8
Atelier de educație alternativă prin artă performativă (7 – 9 ani)
Coordonator: Diana Stancu
Duminică, 19 ianuarie 2025, ora 12.30 – 14.30
Sediul MNLR, str. Nicolae Crețulescu 8
Atelier de educație alternativă prin artă performativă (12 – 15 ani)
Coordonator: Diana Stancu
Duminică, 19 ianuarie 2025, ora 16.30 – 17.30
Sediul MNLR, str. Nicolae Crețulescu 8
Intersecții: poezia și artele vizuale
Invitate: Teodora Coman, Floarea Țuțuianu, Ioana Iuna Șerban, Ana Toma și Elena Vlădăreanu
Moderator: Vasile Gribincea