La început a fost ideea unităţii de neam, care s-a transformat treptat în
dorinţa de înfăptuire a unităţii politice şi statale a neamului românesc, trăitor
statornic în cuprinsul vechii Dacii. Iar această dorinţă a fost încoronată, pentru
întâia dată, la 1600, când viteazul voievod Mihai şi-a înscris în sigiliul solemn
stema celor trei ţări româneşti.
Unirea lui Mihai Viteazul depăşeşte durata timpului istoric prin semnificaţia ei.
Ea s-a transmis, ca o preţioasă moştenire, în slova cărţilor, în acţiunile unor mari
patrioţi pentru redeşteptarea naţională, în programele revoluţiilor de la 1821 şi 1848.
Fapta lui Mihai Viteazu a stat la temelia edificiului naţional înfăptuit în anul 1859 prin
unirea Moldovei cu Ţara Românească şi de acum, pentru românii aflaţi sub stăpânire
străină, „soarele la Bucureşti răsare”.
„Unirea cea Mică tânjea după împlinirea măreţiei spirituale a Marii Uniri, un vis
străvechi plăsmuit cu realitatea, pe câmpurile de luptă de la Mărăşti, Mărăşeşti şi
Oituz, sub deviza „Pe aici nu se trece”. Şi nu s-a trecut, şi nici România nu a fost
ştearsă de pe harta Europei, ci, dimpotrivă, harta Europei a înscris o Românie unită
în hotarele etnice ale poporului român.
Mai intai a fost Unirea cu Basarabia, la 27 martie 1918
Romanii au decis prima oara unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării,
ce reunea reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai
minorităţilor, se întruneşte la Chişinău pentru a hotărî, în spiritul principiului
autodeterminării popoarelor proclamat de Lenin şi Wilson, preşedintele SUA,
întregirea naţională”, menţionează dr.Aurelia Grosu, istoric.
În alocuţiunea sa, Constantin Stere, răspunzând unor insinuări şi ameninţări
ale reprezentanţilor minorităţilor, spunea: „Poporul român n-a venit din Basarabia din
afară şi pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră. Conştiinţa proprie a
domniilor voastre să vă lumineze. Vă spun să vă faceţi datoria neclintit, fără a privi la
dreapta sau la stânga, ci numai la viitorul urmaşilor”. Cu 82 de voturi pentru, 27
împotrivă şi 16 abţineri se proclamă „în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
de azi înainte şi pentru totdeauna, unirea Basarabiei cu mama sa, România”.
A urmat Bucovina pe 28 noiembrie 1918
La 28 noiembrie 1918, Bucovina răzeşilor, a cetăţilor şi ctitoriilor voievodale,
desprinsă din trupul ţării în anul 1775, revine în hotarele fireşti.
„România nu putea să fie întreagă fără Transilvania, glasul conştiinţei noastre
şi izvorul de unde au pornit şi s-au repetat descălecări istorice şi culturale. Urmând
aceeaşi cale democratică, plebiscitară, Consiliul Naţional Român convoacă pentru 1
Decembrie Adunarea Constituantă, care urma să îndeplinească mandatul sfânt
încredinţat de alegători. Mii de oameni din satele şi oraşele transilvane se îndreaptă
spre Alba Iulia, un loc sfânt, încărcat de semnificaţii şi de simbolism”, precizează
istoricul Aurelia Grosu.
1 Decembrie, Unirea tuturor românilor!
Duminică, 1 Decembrie 1918, era o zi geroasă, dar însorită. După Te-Deum-
urile din bisericile Albei-Iulia, pe scena improvizată în faţa Cazinoului, numită de
atunci Sala Unirii, în uralele mulţimii, urcă membrii Consiliului Naţional Român şi cei
1.128 delegaţi aleşi, mandataţi prin Credenţionale de populaţia din Transilvania de a
vota unirea cu România. Venerabilul Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele
Adunării, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu rostesc scurte, dar înflăcărate discursuri în care
se evidenţiază legitimitatea şi necesitatea unirii românilor.
În timpul solemnităţii, pe Câmpul lui Horea sau al Romanilor, peste 100.000 de
oameni veniţi din toate colţurile ţării manifestă un entuziasm greu de descris. Cei
care nu au putut fi prezenţi sărbătoresc acasă istoricul eveniment. Adunări populare
se organizează peste tot, în oraşe, târguri, sate, tot atâtea mici Albe-Iulii.
Bucurestiul, prima capitală a României mari!
La 1 Decembrie 1918, regele Ferdinand, cercurile politice, armata şi trupele
aliate intrau în Bucureşti, care redevenea capitala statului român, de data aceasta a
României întregite. Tot în această zi măreaţă a fost prezentă şi delegaţia Congresului
General al Bucovinei pentru a înmâna regelui actul Unirii.
La 14 decembrie, delegaţia românilor din Transilvania, întâmpinată de
populaţia capitalei cu entuziasm şi adâncă emoţie, prezintă regelui şi guvernului,
documentele unirii cu patria mamă a străvechiului ţinut românesc dintre Carpaţi.
Cuvintele rostite de I.I.C. Brătianu mărturisesc sublimul şi unicitatea
momentului: „Vă aşteptam de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim
niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari, încât ele răscumpără
veacuri întregi de suferinţă”.
